UNICEF: personalul didactic să aibă prioritate la vaccinarea împotriva COVID-19

Vaccinarea profesorilor este un pas cheie în combaterea pandemiei de coronavirus

0
vaccin

UNICEF a cerut luni ca personalul didactic să aibă prioritate la administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru ca procesul de învăţământ să se poate desfăşura cu prezenţă fizică, iar centrele şcolare să rămână deschise.

Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite a cerut într-un comunicat ca această colectivitate să fie vaccinată imediat după personalul sanitar din prima linie şi categoriile de risc, cele două grupuri care vor fi primele vaccinate în majoritatea ţărilor.

”Pandemia de COVID-19 a făcut ravagii în educaţia copiilor din întreaga lume. Vaccinarea profesorilor este un pas cheie”, a declarat directoare executivă a UNICEF, Henrietta Fore.

„Deşi deciziile privind repartizarea vaccinurilor rămân la decizia guvernelor, consecinţele unei educaţii pierdute sau limitate o perioadă prelungită de timp sunt profunde, mai ales pentru cei mai defavorizaţi”, a insistat Fore.

Fore a reamintit că, cu cât vor petrece mai mult timp copiii în afara şcolii, cu atât este mai probabil ca ei să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală şi va fi mai dificil pentru părinţii lor să revină la locurile de muncă.

Vezi și Vaccin tip Polidin și unul gripal, dezvoltate la Institutul Cantacuzino

„Sunt decizii dificile care obligă la realizarea unor sacrificii dificile. Ceea ce nu ar trebui să fie dificil este însă decizia de a face tot ceea ce este posibil pentru a salvgarda viitorul generaţiei viitoare”, a subliniat Henrietta Fore.

UNICEF a reamintit că în cele mai grele momente, pandemia a determinat închiderea şcolilor la care învaţă aproape 90 la sută dintre elevii din întreaga lume, o cifră care de atunci s-a redus.

Închiderea şcolilor continuă totuşi în multe locuri ale lumii, deşi – potrivit UNICEF – „există tot mai multe dovezi că şcolile nu sunt un factor important de transmitere comunitară.

Potrivit agenţiei ONU, la data de 1 ianuarie centrele de învăţământ erau închise pentru 1 din 5 copii din întreaga lume, reprezentând aproape 320 de milioane de elevi.

Vezi și Casoteca.ro – magazin

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here