Domeniile şi studiile universitare de master pentru 2017-2018 au fost aprobate de Guvern

0
guvernul-studii-universitare

Guvernul a aprobat ieri domeniile și programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate, precum și locațiile geografice de desfășurare ale acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile sau numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018, conform unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale (MEN).

Reglementările aprobate au fost stabilite la propunerea senatelor universităţilor, a rapoartelor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (validate în consiliile din perioada septembrie 2016 – februarie 2017) și sunt în concordanță cu angajamentele internaţionale pe care România şi le-a asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 și cu recomandările Cadrului strategic de cooperare în domeniul educației și formării profesionale ET 2020, scrie sursa citată.

Stabilirea domeniilor, a programelor și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018 s-a făcut cu încadrarea în sumele aprobate prin bugetul pentru 2017.

Cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar 2016-2017 la învăţământul universitar de master este de 35.600 granturi de studii, care vor fi repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat. Alocarea acestor cifre respectă prevederile legale potrivit cărora pentru învăţământul universitar de master trebuie asigurate cel puţin jumătate din numărul de granturi de studii alocate învăţământului universitar de licenţă.

Astfel, pentru următorul an universitar sunt stabilite 75 domenii de studii universitare de master cu 2745 programe de studii în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și 40 domenii de studii universitare de master cu 328 programe de studii în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate.

43 programe de studii de master noi

Au fost evaluate și acreditate 43 programe de studii de master noi. Actul normativ include, de asemenea, modificările generate pentru 88 de programe de studii universitare de master ca urmare a înființării unui domeniu de studii universitare de master – Asistență socială. Astfel, 39 de programe de studii universitare de master au fost mutate din domeniul Sociologie în noul domeniu Asistență socială, în timp ce 49 de programe de studii universitare de master au rămas în domeniul Sociologie. Alte 41 de programe de studii universitare de master intră în lichidare la cererea universităților.

Domeniile și programele de studii universitare de masterat cuprinse în hotărârea aprobată au avut la bază:

  • ​crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licenţă și studiile universitare de masterat
  • implicarea comunităţii academice în prospectarea cererilor sociale şi economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studenţeşti şi a programelor de studii în funcţie de aceste cereri, astfel încât să crească contribuţia învăţământului superior la orientarea şi accelerarea schimbărilor din societate
  • dobândirea de competențe necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, stimularea creativității și inovării, asigurarea competenței și încurajarea mobilității studențești, spun reprezentanții MEN.

Pentru aprobarea documentului a fost avută în vedere respectarea țintei asumate în Strategia Europa 2020 privind ponderea absolvenților de învățământ terțiar în grupa de vârstă 30-34 de ani, spun reprezentanții Guvernului României.

Citește și: Cum sunt universitățile din Olanda? Acum poți vedea online cum se desfășoară un curs la Stenden sau Van Hall Larenstein

Sunt prevăzute, în continuare, locuri în învățământul preuniversitar și superior, cu finanțare totală sau parțială din bugetul Ministerului Educației, pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, pentru țări învecinate, diaspora, pentru cetățeni străini, conform documentelor semnate de statul român, precum și pentru cetățeni străini care au dobândit statutul de refugiat sau protecție subsidiară pe teritoriul României, .

De asemenea, sunt perpetuate facilitățile și locurile distincte pentru tinerii romi care doresc să urmeze învățământul preuniversitar liceal, profesional sau postliceal, precum și instituții de învățământ superior, incluzând masterate și doctorate.

Cifra de școlarizare pentru învățământul de stat se aprobă anual, prin Hotărâre de Guvern, cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar.

Sursă foto: www.sursazilei.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here