Candidaţii care se înscriu, în anul I, la două specializări de nivel licenţă la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în anul universitar 2017-2018, beneficiază de scutire de la plata taxei de şcolarizare pentru cea de-a doua specializare, pe toată perioada şcolarizării, anunță instituția.
Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă şi masterat în domeniile: Marketing, Administrarea afacerilor în limba română/engleză, Economia comerțului, turismului şi serviciilor, Contabilitate și informatică de gestiune, Managementul dezvoltării rurale durabile, Informatică, Geografia turismului, Silvicultură, Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, germană), Limba şi literatura chineză, Limba şi literatura engleză, Istorie, Relații internaționale și studii europene, Comunicare şi relaţii publice, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Asistenţă socială, Resurse umane, Psihologie, Educaţie fizică şi sport, Ştiinţe juridice.
Citește și: Universitatea din Suceava susține financiar studentele care devin mame
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad oferă numeroase facilităţi şi Burse „Vasile Goldiş” – şcolarizare gratuită, absolvenţilor de liceu, care pot fi consultate pe site-ul oficial al universității.
Sursă foto: www.uvvg.ro