Primăria Capitalei va finanța participarea tinerilor la școli de vară tematice

0
școli-de-vară-tineri-Gabriela-Firea

Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, anunţă lansarea unei iniţiative de creare a unor şcoli de vară tematice dedicate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani. Temele abordate în cadrul acestora școli vor: muncă și antreprenoriat; educație non-formală și cultură; sănătate, sport și recreere; participare și voluntariat.

Proiectul se adresează tinerilor şi studenţilor bucureşteni implicaţi în acţiuni de voluntariat, manifestări culturale, ştiinţifice sau sportive gestionate de organizaţiile de tineret din Capitală, precum şi celor care fac parte din categoria cazurilor sociale, se arată într-un comunicat de presă lansat de Primăria Capitalei.

Şcolile de vară tematice se vor derula prin intermediul Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (CTMB), care urmează să lanseze calendarul apelului de finanţare simultan cu  apelul de participare în cadrul proiectului. Aceste iniţiative se vor lua în baza unor consultări publice cu tinerii din Capitală.

„Primăria Municipiului București, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București (CTMB), va lansa calendarul apelului de finanțare nerambursabil adresat organizațiilor de și pentru tineret din Municipiul București, în baza unor direcții prioritare rezultate din consultările publice cu tinerii din București”, reliefează comunicatul instituţiei.

Citește și: PATRIOTISMUL OLIMPICILOR. 200 de elevi olimpici la limba și literatura română au format un tricolor uman, în Piața Cetății din Alba Iulia

 

Marcând Ziua Naționala a Tineretului, Firea a evidenţiat prioritatea tineretului, afirmând că această categorie de vârstă reprezintă „cu adevărat o prioritate pe agenda publică”.  Astfel a luat contur şi Centrul pentru Tineret al Municipiului București (CTMB): putea sprijini inițiativele și prioritățile tinerilor din Capitală.

Gabriela Firea afirmă: „Mi-am propus ca Bucureștiul să devină și o capitală pentru tineri, prin proiecte și activități care să valorizeze aspirațiile acestora și care să îi sprijine să își atingă potențialul maxim. Pentru a ne asigura că cele două inițiative au în vedere prioritățile reale al tinerilor, Centrul pentru tineret va iniția consultări publice cu organizațiile de și pentru tineret din București, cu tineri implicați în dezvoltarea comunității lor. Calendarul consultărilor publice va fi anunțat în perioada imediat următoare. Tinerii trebuie să devină parte a procesului de luare a deciziei in comunitatea în care trăiesc, nu doar simpli spectatori”.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here