Schimb de experiență gratuit pentru liceenii români în SUA

0

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) invită liceeni cu cetăţenie română să participe în programul FLEX 2017-2018, informează un comunicat de presă al MENCS.

Ministerul va promova acest program de schimb de experiență în liceele românești prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene.

Programul FLEX se află acum în al doilea an de desfășurare în țara noastră, iar participarea liceenilor este gratuită, fiind finanțat din fondurile Departamentului de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Prin acesta li se oferă liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane şi de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018.

În primul an de implementare, FLEX România a oferit bursa unui număr de 24 de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, aflaţi în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California sau Maine. Programul se adresează şi liceenilor cu dizabilităţi, în generaţia recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilităţi.

Ce este programul FLEX?

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 24-lea an de existenţă. Programul presupune un an întreg de schimb de experienţă pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului promovarea înţelegerii reciproce între cetăţenii Statelor Unite şi ţările din regiune, pentru ca liceenii să înveţe mai multe despre SUA şi să le prezinte americanilor ţările lor de origine. În 2017-2018, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor studia în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane şi va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.

Cine finanţează programul?

Programul de burse este finanţat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite şi administrat de Biroul Educaţional şi Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanţare de la Congresul SUA. ECA încurajează înţelegerea dintre cetăţenii Statelor Unite şi cetăţenii celorlalte state. Programul FLEX este sprijinit la nivel local de către cetăţeni şi licee din Statele Unite ale Americii ce găzduiesc, educă şi sprijină liceeni fără a primi vreo compensaţie financiară.

Criterii de eligibilitate

Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • au cetăţenie română;
  • sunt născuţi între 1 Ianuarie 2000 şi 15 Iulie 2002;
  • sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
  • studiază limba engleză în liceu;
  • îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA  şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Aplicaţiile pot fi depuse până pe data de 18 octombrie la următoarea adresă: https://ais.americancouncils.org/flex.

Informaţii complete despre program pot fi obţinute scriind la adresa de email romania@americancouncils.eu sau accesând site-ulwww.americancouncils.ro.

Persoană de contact: Eliza Chirilă, Country Representative American Councils Romania, telefon: 0769/696 698

Sursă foto: www.americancouncils.org

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here