România, pe locul I în clasamentul neoficial la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori. Elevii noștri au cucerit 6 medalii

0
Olimpiadă Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO 2017)

România a obținut 3 medalii de aur și 3 medalii de argint la ce de-a 21-a Olimpiadă Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO 2017) care se desfășoară în perioada 24 – 29 iunie 2017 la Varna, (Bulgaria) anunță Societatea de Stiinte Matematice din Romania. JBMO este o competiţie anuală la care participă elevi care au vârsta sub 15 ani și jumătate (în ziua concursului).

Medaliile de aur au fost câștigate de Tudor Darius Cardaș, elev la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani (37 de puncte), Nguyen Bach Tran de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (37 de puncte) și Sebastian Mihai Șimon de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (36 de puncte).

Cele trei medalii de argint au fost câștigate de Andrei Tiberiu Pantea, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (33 de puncte), Paul Becsi, elev la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare (30 de puncte) și Andrei Theodore Mărginean de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (23 de puncte).

În clasamentul neoficial pe țări, România a ocupat locul I cu 196 de puncte din 240 maxime. Pe locul al II-lea s-a situat Bulgaria cu 162 de puncte, iar pe locul al III-lea Serbia cu 158 de puncte.

Dascălii implicați în coordonarea elevilor români la olimpiadă

Delegaţia României a fost coordonată de profesorii Andrei Alex Eckstein de la Universitatea “Politehnica” din Timişoara (team leader), Lucian Petrescu de la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Tulcea (deputy leader) și Marius Mâinea de la Colegiul Național ”Vladimir Streinu” din Găești, Dâmbovița (observer).

Profesorii care s-au ocupat de elevii participanți sunt: Liliana Tomiță, Lioara Ivanovici, Victor Vacariu, Florin Bojor, Elena Nicolae și profesorilor ce au pregătit lotul României: Andrei Alex Eckstein, Lucian Petrescu, Mircea Fianu, Cristian Lazăr, Marius Perianu, Cristian Mangra, Flavian Georgescu și Marius Mâinea.

Etapele Olimpiadei de Matematică din România şi străinătate sunt susţinute de Ministerul Educaţiei Naționale. Antrenarea lotului României şi participarea acestuia la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori a fost făcută în parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi cu sprijinul sponsorilor principali, respectiv Fundatia eMAG, BCR şi Tuca Zbarcea & Asociatii.

Olimpiadă Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO 2017)

Despre JBMO

JBMO se organizează în fiecare an, în perioada 23 – 30 iunie, în una din ţările membre. Ţara care organizează competiţia poate să invite alte echipe din propria ţară sau alte ţări care participă neoficial şi în afara competiţiei.

La JBMO 2017 au participat echipe formate din câte 6 elevi din Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Cipru, Grecia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, România, Serbia şi o echipă formată din 3 elevi din Muntenegru (țări membre), precum şi echipe din Arabia Saudită, Azerbaidjan, Franţa, Filipine, Kazahstan, Tadjikistan şi Turkmenistan (țări invitate). Țara organizatoare a mai participat cu două echipe, Bulgaria B și Bulgaria C.
Competiția a presupus rezolvarea de către fiecare elev, în cel mult patru ore şi treizeci de minute, a patru probleme de nivel elementar, de geometrie, teoria numerelor, combinatorică şi algebră. Fiecare problemă a fost punctată cu 10 puncte, dintr-un total de maxim 40 de puncte.

Sursă foto: www.facebook.com/ssmr.ro

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here