Raed Arafat solicită cursurile de prim-ajutor ca o nouă materie în școli

1

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prezent la ,,Maratonul Resuscitării”, a pus problema necesității introducerii cursurilor de prim-ajutor în programa şcolară. Acesta a declarat că vrea ca aceste cursuri de prim-ajutor să fie gândite sub forma unei discipline de sine stătătoare, predate de profesori instruiți special și care să devină în acest mod accesibilă oricui.

Raed Arafat a semnalat cum un program de acest gen trebuie să fie introdus în România în mod obligatoriu și într-un timp cât mai scurt. De asemenea, a adăugat că vede un astfel de proiect viabil în România în următorii ani.

Pentru a-și întări argumentele acesta a făcut o comparație între România și alte state: „Sunt ţări care fac începând cu prima clasă și învață: cum anunţă la 112, ce spui la 112, după care la următoarea clasă învaţă copiii anumite manevre, la următoarea altele şi când copilul pleacă de la şcoală, el, ca adolescent știe toate manevrele de resuscitare sau de oprire a hemoragiei, de acordare a primului ajutor. Un program de acest gen trebuie să intre în România şi să devină obligatoriu”.

Citește și Paramedicii SMURD au oferit cursuri de prim-ajutor în Capitală

Viabilitatea și succesul acestor programe din alte țări încurajează și speranțele că această acțiune  s-ar desfășura corespunzător și la noi în țară. „Dacă unele ţări au avut astfel de proiecte şi sunt viabile, nu văd de ce România să nu aibă astfel de proiecte şi să fie viabil. Trebuie să fie planificat corect. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este pregătit să colaboreze şi cu alte ministere şi cu alte entităţi ca să realizăm acest deziderat, dar să nu fie o chestie doar de ‘hai să facem’, să fie o chestie planificată şi să fie de un impact mediu şi lung”, a punctat fondatorul SMURD.

Şeful DSU a menţionat că și anterior au mai avut loc discuţii în acest sens, dar nu s-au concretizat, în final acesta a concluzionat spunând că: „Trebuie să fie anumite modificări şi la legislaţie. Se va face, eu sunt convins că la un moment dat o să devină acest proiect obligatoriu în şcoli”.

Secretarul de Stat a specificat că departamentul pe care-l conduce este pregătit să ofere sprijin și consultanță pentru conceperea acestei noi discipline și implementarea ei în programa școlară.

un comentariu

  1. […] Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prezent la ,,Maratonul Resuscitării”, a pus problema necesității introducerii cursurilor de prim-ajutor în programa şcolară. Acesta a declarat că vrea ca aceste cursuri de prim-ajutor să fie gândite sub forma unei discipline de sine stătătoare, predate… Cititi mai multe aici: Raed Arafat solicită cursurile de prim-ajutor ca o nouă materie în școli […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here