Ministrul Educaţiei: primarii aveau fonduri să construiască toalete în școlile de la sat

0

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, s-a arătat „indignată” de atitudinea unor primari care nu au accesat fonduri pentru construcţia de toalete în grădiniţe şi şcoli, observaţie făcută în urma unor vizite efectuate la mai multe unităţi din comunele Axintele şi Sălcioara, judeţul Ialomiţa.

„Sunt indignată că aceşti colegi, profesori ai mei au privit lucrurile ca pe o normalitate atunci când i-am întrebat unde se duc copiii la baie. Au spus: ‘în curte’. Sunt indignată că autorităţile publice locale, de 30 de ani, nu investesc în educaţie. Au fost alocate fonduri printr-o hotărâre de guvern, aveau posibilitatea să construiască aceste toalete, aveau posibilitatea de a îmbunătăţi viaţa copiilor la şcoală şi mulţi dintre ei nu au făcut-o – asta este, de fapt, problema. Ne mirăm la fiecare început de an şcolar de ceea ce se întâmplă. Nu ar trebui să ne mirăm, autoritatea publică locală trebuie să investească în educaţie. Avem exemple de bună practică”, a spus Monica Anisie după prima vizită, în comuna Axintele.

Drumul la toaletă trece prin noroi

Nu există pază la una dintre grădiniţe, iar copiii merg la toaletele din curte singuri, printr-o zonă plină de noroi.

Chiar dacă există o centrală şi calorifere montate în clase, pentru încălzire se folosesc tot sobe pe lemne, deoarece centrala nu este destul de puternică pentru a asigura o temperatură corespunzătoare pentru cei mici.

„Banii care au fost alocaţi printr-o hotărâre de guvern, au fost alocaţi nu numai pentru una din primării, au fost alocaţi bani pentru toate cele 856 de unităţi de învăţământ care aveau astfel de toalete, în curte, şi aceşti bani, unii dintre primari, i-au returnat, pentru că nu au făcut nici măcar proiectul, nu au luat nici măcar banii de proiectare pentru aceste toalete. Aici ne aflăm fix în această situaţie”, a mai spus ministrul Educaţiei după vizita din Axintele.

Ministrul a precizat că a ales să viziteze aceste grădiniţe deoarece există multe vulnerabilităţi în modul în care învaţă foarte mulţi copii de vârste mici.

„Începând cu acest semestru al doilea mi-am propus să merg cât mai mult în teritoriu, să iau contact cu colegii profesori, să văd care sunt problemele cu care ei se confruntă şi am pornit de la ideea de a verifica modul în care autorităţile publice locale au accesat sau nu fondurile pentru toaletele pe care trebuiau să le construiască în comunitatea pe care o conduc. Aţi observat că nu există, degeaba au fost alocate fondurile, că nu au fost accesate. Pornind de la acest lucru, am descoperit şi alte probleme cu care se confruntă colegii mei profesori, dar mai ales mă preocupă modul în care sunt asigurate condiţiile pentru elevi. Pentru că nu sunt cele mai bune condiţii în care învaţă, mai ales preşcolarii”, a declarat Anisie după vizita din comuna Sălcioara.

Aici, ministrul a găsit o nouă clădire improprie desfăşurării orelor pentru preşcolari, o sobă încălzită cu lemne care emana miros de fum. De la profesori a aflat că noul primar nu le decontează contravaloarea navetei pentru a veni la grădiniţă.

Citește și Reguli și restricții pentru elevi

Edilul s-a dezvinovăţit, acuzând faptul că bonurile pentru decontare sunt neconforme, însă directorul şcolii i-a atras atenţia că nici măcar nu a fost prevăzut în bugetul primăriei un capitol în ceea ce priveşte aceste cheltuieli.

„Vreau să vă spun că nu voi renunţa şi voi fi tot timpul pe capul primarilor să-şi facă treaba, pentru că nu este numai responsabilitatea unui director sau unui inspector de a asigura condiţiile într-o unitate de învăţământ, este şi responsabilitatea primarilor”, a mai spus Monica Anisie după terminarea vizitei la grădiniţa din Sălcioara.

Ea a discutat cu primarul comunei şi i-a expus problemele depistate, însă acesta a dat vina pe lipsa fondurilor şi a promis că până la începutul următorului an şcolar va fi gata o nouă grădiniţă, aflată în construcţie.

„Observaţi cu câtă nonşalanţă tratează primarul această problemă care este în unitatea de învăţământ. Am întrebat dacă ştia de problemă, a răspuns că da, în momentul în care i-am adresat întrebarea dacă şi-ar lăsa copilul să înveţe într-un mediu toxic, dumnealui a spus că n-a ştiut până acum de această problemă. Pentru ceea ce se întâmplă acolo trag un semnal de alarmă şi-l rog pe domnul primar să se preocupe pentru ca mâine aceşti copii să înveţe în condiţii bune, pentru că nu se poate să mai intre în mirosul de acolo. Am avut deja copii intoxicaţi cu fum, deci nu se mai poate să-şi continue copiii activitatea acolo”, a adăugat Anisie.

Potrivit unei situaţii întocmite de Ministerul Educaţiei, au fost alocate de către Guvern fonduri pentru construcţia de grupuri sanitare în 857 de unităţi de învăţământ, pe care numai 595 le-au accesat.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here