Poveşti din terapie – din perspectiva psihoteraputului

0

Poveşti din terapie – din perspectiva psihoteraputului. Am început seria #PovestiDinTerapie din dorinţa de a împărtăşi cu voi minunatele progrese făcute de clienţii cu care lucrez sau am lucrat. Poveşti cu un puternic factor motivaţional şi inspiraţional.

Astăzi, schimbăm puţin registrul şi spunem povestea din punctul de vedere al terapeutului. Adică din punctul meu de vedere. Spoiler alert, acest articol conţine bucăţi din mine 😊.

Dintre toate metodele studiate în perioada de formare ca psihoterapeut, cel mai mult m-a atras terapia centrată pe soluţie. Pentru a găsi soluţia, trebuie să înţelegem unde s-a produs ‘’declick-ul’’. Urmăresc firul poveştii şi încerc să ajung la rezultate palpabile pentru problemele concrete ale clienţilor.

Astfel obiectivele clientului devin obiectivele terapiei. Un exemplu în acest sens este o clientă, o tânără minunată, care a trecut printr-o operaţie şi căreia îi era greu să se acomodeze la noua viaţă, viaţa post operaţie. Obiectivele terapiei au fost: creşterea încrederii în sine şi acceptarea noii situaţii.

Împreună, am reuşit să parcurgem paşii terapiei şi să ne atingem obiectivele. Tânăra căpătase îndeajuns de multă încredere încât să poată facă faţă provocărilor provenite din adaptarea la noul stil de viaţă. Sesiunile de terapie îşi împliniseră scopul, aşa că le puteam considera, din punct de vedere raţional, încheiate.

Vezi șiUmanitatea adevărata comoară a sufletelor noastre

Din punct de vedere emotional, clienta îşi dorea mult să mai avem încă câteva sedinţe, doar pentru a-i fi alături şi în prima parte a acestei vindecări emoţionale.

Între noi, se crease o legatură aparte. O legătura ce avea să continue şi după ce, oficial, şedintele se încheiaseră. Într-un demers terapeutic, 70% din buna funcţionare constă în relatia terapeutică client – terapeut.

Acum vreau să vă povestesc puţin despre mine. Întotdeuna am fost o persoană raţională. Aceasta este prima mea natură, cum s-ar spune. Formările şi supervizările avute în decursul anilor, m-au ajutat să îmi dezvolt şi mai mult partea emoţională. M-au ajutat să mă conectez şi mai mult la emoţiile mele, dar şi la ale celorlalţi.

În terapie nu este vorba doar despre a ajunge din punctul A în punctul B. E mult mai mult de atât. Terapia implică conexiune emoţională, sprijin necondiţionat şi suport oferit în momente cheie.

Cred în conexiunea pe care o stabilesc cu clienţii mei. Construim relaţii bazate pe încredere. Şi cred că şi ei simt acest lucru.
Experienţa cu această tânără m-a făcut să mă gândesc mai mult la mine. La ce mai am de lucrat cu mine din perspectivă terapeutică ca să pot oferi suţinere celorlalţi. Mi-au rămas aşa, ca un cui înfipt în minte, vorbele unui profesor de-al meu: ‘’ce te destabilizează la clientul tău nu este îndeajuns lucrat la tine”.

Schimbul de energie care se produce în timpul terapiei este ceva incredibil şi greu de descris în cuvinte. Pe această cale vreau să vă mulţumesc că existaţi!

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here