marți, 10 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Senatul a decis mărirea salariilor personalului nedidactic din instituţiile de învăţământ

Plenul Senatului a aprobat, pe 14 martie, OUG 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului prin care, începând cu luna februarie 2017, salariile de bază de care beneficiază personalul nedidactic din învăţământul superior şi preuniversitar, din bibliotecile universitare şi unităţile de învăţământ special se majorează, scrie Agerpres.

Actul normativ adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 83 de voturi pentru, 14 abţineri şi unul împotrivă, afectează 53.000 de persoane.

Potrivit OUG 17/2017, scopul acestui act normativ este de a nu crea inechităţi între categoriile de personal în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, având în vedere că personalului didactic şi personalului didactic auxiliar li s-au modificat drepturile salariale prin OUG 2/2017.

Citește și: Cum este sistemul educațional în țara unde nu există analfabeți

 

- Publicitate -

În situaţia în care salariul de bază stabilit de acest act normativ este mai mic sau egal cu salariul de bază aflat în plată se păstrează acesta din urmă, în măsura în care personalul îşi păstrează aceeaşi funcţie, nivel de studii şi gradaţie“, se mai arată în actul normativ adoptat de Senat.

Camera Deputaţilor se va pronunţa asupra proiectului de lege privind aprobarea OUG 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului în calitate de for decizional.

Sursă foto: www.bzi.ro

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE