O sută de ani de la înființarea Operei Române din București

1

Opera bucureşteană sărbătoreşte pe 1 aprilie 2021 o sută de ani de când a fost instituţionalizată sub numele de Opera Română din Bucureşti printr-un decret guvernamental semnat, între alţii, de ministrul Culturii de la acea vreme, poetul Octavian Goga.

 

Compania de Operă, înfiinţată în 1985, era găzduită de Teatrul Naţional de pe Calea Victoriei.

Efervescenţa creată în jurul compozitorului şi pedagogului George Stephănescu a coagulat o seamă de personalităţi muzicale româneşti care credeau în necesitatea existenţei unei instituţii dedicate marelui repertoriu liric si de balet.

„Tuturor acestor oameni le datorăm recunoştinţa noastră. Prin eforturile lor avea loc, la 8 Decembrie 1921, prima premieră absolută a operei «Lohengrin», de Richard Wagner, în regia lui Albert Markowits şi dirijată de George Enescu”, transmite instituţia.

Artiştii Operei Naţionale Bucureşti aduc încă o dată un omagiu tuturor celor care au contribuit la tradiţia de 100 de ani a acestei instituţii.

Vezi și Cîmpenau: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională, ar putea fi susţinute la datele planificate

În perioada următoare vor fi organizate evenimente speciale dedicate Centenarului Operei Naţionale Bucureşti.

„Cu speranţa că lucrurile vor merge către mai bine, transmitem un mesaj simplu către iubitorii artei lirice şi ai baletului: «Ne este dor de voi, aşteptăm cu nerăbdare să vă revedem în sala de spectacole şi să retrăim impreună acele stări privilegiate pe care numai comuniunea dintre artişti şi spectatori o poate face posibilă!»”.

VEZI CEL MAI PERFORMANT PURIFICATOR DE AER ANTI CORONAVIRUS

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here