Galeriile de Artă Europeană, Medievală şi Modernă Românească şi cinci expoziţii temporare vor putea fi vizitate pe 1 decembrie, cu acces gratuit, la Muzeul Naţional de Artă al României.
Sub genericul „Pallady 150”, vor fi deschise patru expoziţii dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea pictorului Theodor Pallady (1871 – 1956), unul dintre cei mai importanţi artişti români.
Expoziţiile îşi propun să prezinte aspecte inedite ale creaţiei sale legat de lucrările aflate în patrimoniul MNAR.
La sediul central din fostul Palat Regal va avea loc expoziţia „Jurnal intim” care va ilustra, prin prisma unor însemnări pe care artistul le-a realizat de-a lungul anilor, citate în expoziţie, reprezentarea corpului feminin în ipostaze intimiste.
Expoziţiile „Zambaccian despre Pallady” şi „Parisul lui Pallady” vor fi deschise la Muzeul Zambaccian şi la Casa Melik şi vor accentua relaţia artistului cu doi colecţionari de referinţă: H. Zambaccian şi Gheorghe Răut.
„Parisul lui Pallady” va prezenta lucrări cu oraşul în care artistul şi-a petrecut perioada interbelică, în special malurile şi podurile Senei.
Vezi și Tribunalul Vrancea: cameră specială pentru audierea minorilor
Expoziţia „Dincolo de legendă. Neagoe Basarab” va prezenta în Galeria Naţională de Artă Veche Românească aportul esenţial la cultura română al lui Neagoe Basarab: cel de ctitor al Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi comanditar al multor opere de artă cu caracter religios, de autor al „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” şi inspirator al legendei „Meşterul Manole”. Expoziţia va avea o scenografie spectaculoasă evocatoare a mănăstirii Argeşului, în ambianţa frescelor originare păstrate la MNAR, va conţine icoane de epocă de mare valoare artistică şi va oferi spaţiul pentru spectacole de poezie cu legenda „Meşterului Manole”.
Publicul va putea vizita gratuit şi muzeele satelit: Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul „K.H. Zambaccian” şi Muzeul „Theodor Pallady”, precum şi celelalte expoziţii temporare deschise în prezent la MNAR: „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean”, „Perspective” – Mircia Dumitrescu şi „Poveştile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiţie bizantină”.
Programul de vizitare este cel obişnuit, între orele 10:00 şi 18:00.
Sursa: news.ro