Monica Anisie vs Raluca Țurcan. Va fi sau nu înghețat anul școlar?

0

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că există trei scenarii în privința anului școlar, printre care și repetarea acestuia. Drept răspuns, ministrul Educației, Monica Anisie a negat luarea în calcul a unei astfel de desfășurări.

Cele trei scenari, ce vizează educația în contextul coronavirusului presupun:

  1. Evaluările au loc conform calendarului inițial;
  2. Evaluările sunt decalate;
  3. Anul școlar va fi repetat.

Vicepremierul Raluca Turcan, a ilustrat aceste trei scenarii în urma solicitării unei analize privind evoluția cursurilor online, la Ministerul Educație. „Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Dacă efectele predării online vor atinge toate segmentele sociale, (pentru că România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar) vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”.

Ministerul Educației: Școala începe fără triaj epidemiologic

Ministerul Educației va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pentru găsirea unei soluții optime în situația în care se va prelungi stare națională de urgență. Este exclus ca printre variantele posibile să fie cea de înghețare a anului școlar, sau amânarea examenelor cu un an.

„Doamna vicepremier a făcut referire la astfel de scenarii care și în statele UE se iau în calcul. Așa cum am declarat și până acum, scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Ministerul Educației se preocupă de modul în care elevii își continua învățarea de acasă și obiectivul nostru este ca niciunul dintre elevi, studenți sau profesori să nu aibă de suferit.”

Monica Anisie a solicitat suportul și cooperarea părinților cu privire la acest subiect: „Rog copii să stea în casă și să continue învățarea de acasă. Părinții să nu-i mai scoată pe copii afară. Să arate că le pasă și să continue învățarea de acasă!”

În mesajul său dna. Ministru a atins și subiectul examenelor de BAC: „Cu privire la elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență. Examenele nu vor fi amânate.”

Purificator de aer anti-coronavirus aici:

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here