Ministerele Educației și Sănătății vor stabili scenariile pentru funcţionarea şcolilor în contextul pandemiei

0

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au fost abilitate să stabilească scenariile pentru funcţionarea şcolilor în contextul pandemiei.

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre pentru abilitarea Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii în vederea emiterii unui ordin comun prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

„Se abilitează Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii în vederea emiterii unui ordin comun prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, se arată în hotărâre.

Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii are în vedere următoarele scenarii:

* în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se permite participarea zilnică, cu prezenţă fizică la cursuri a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2;

* în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, până la instituirea măsurii carantinei, se permite participarea zilnică, cu prezenţă fizică la cursuri în unităţile de învăţământ, a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor din învăţământul special cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi participarea în sistem online a tuturor celorlalte categorii de elevi.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here