A fost finalizată livrarea celei de-a treia tranșe de manuale școlare pentru clasa a V-a în depozitele din 39 de județe, potrivit datelor centralizate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), anunță Ministerul Educației Naționale.
Sursa citată amintește că, în acord cu angajamentele asumate prin contract, editurile câștigătoare în cadrul licitației organizate anul acesta de CNEE au avut ca termen-limită de furnizare a manualelor data de 17 noiembrie.
„Termenul de livrare nu a fost respectat de trei edituri. În județul Dâmbovița, editurile S.C. Grupul Editorial Art și S.C. Intuitext SRL nu au furnizat manualele școlare pentru disciplinele Limba și literatura română și Biologie, în timp ce în județul Harghita există întârzieri provocate de S.C. Intuitext SRL (pentru aceleași discipline menționate anterior) și Grup Editorial Litera (opt discipline). În județul Suceava, livrarea manualelor școlare este afectată de nerespectarea termenului-limită de către Grupul Editorial Litera (opt discipline), transportul fiind în curs de derulare, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Suceava”, se precizează în comunicatul de presă remis de minister.
Citește și: Proiectul de metodologie privind evaluarea calității manualelor școlare, în dezbatere publică
Graficele au vizat livrarea manualelor școlare în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie pentru următoarele materii: Limba și literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/limbă modernă 2/limbă modernă 1 – studiu intensiv), Biologie, Educație socială, Geografie, Educație plastică, Educație muzicală, respectiv Consiliere și dezvoltare personală.
Începând din prima parte a lunii trecute, versiunile digitale ale tuturor manualelor școlare pentru elevii de clasa a V-a sunt disponibile pe platforma manuale.edu.ro.