Mai mulți elevi de gimnaziu, intoxicați cu o substanță necunoscută după deratizarea școlii

0
copii-elevi-școală-clasă

Mai mulți elevi din clasele a V-a și a VI-a de la Liceul German din Arad au fost aduşi cu ambulanţele la spital, după ce s-au intoxicat la şcoală cu o substanţă necunoscută, folosită pentru deratizare și dezinsecție.

 

Numărul elevilor de la Liceul German din Arad care au ajuns la spital după ce s-au simțit rău a crescut la 24. La liceu, autoritățile caută cauza care a dus la intoxicarea copiilor, în timp ce administratorul firmei care a făcut dezinsecția în școală a fost chemat la sediul IPJ.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Arad, Simina Roz, a declarat, corespondentului Mediafax, că numărul copiilor care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a crescut la 24. Medicii le-au făcut analize şi aşteaptă rezultatele pentru a afla cu ce substanţă au fost intoxicaţi.

„Primii copii au ajuns la ora 17.00. Au fost 5 copii, după aceea au tot început să vină. Au ajuns şi cu ambulanţa şi cu familiile. Acum sunt 24 de elevi. Sunt în stare stabilă, dar rămân sub supraveghere medicală, deocamdată, şi aşteptăm rezultatul analizelor pentru a afla ce au în organism. Sunt elevi de la clasele V-VII, de la acelaşi liceu. Copiii spuneau că n-au simţit miros, dar că, la un moment dat, a început să li se înroşească pielea, să se irite faţa şi ochii”, a spus Simina Roz.

Dintre cei 24 de copii care s-au prezentat la spital, șase au fost internați.

Citește și: Școlile din Ploiești și-ar putea deschide porțile în noul an școlar fără să aibă făcute dezinsecția și deratizarea

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here