Locuri speciale în liceu pentru absolvenții clasei a VIII-a din Ucraina care nu vor putea să susțină Evaluarea Națională 2022

2
Foto: © Monkey Business Images

„Ministerul Educației va încerca să identifice soluțiile legale privind atribuirea unor locuri speciale în liceu absolvenților clasei a VIII-a din Ucraina care nu vor fi în măsură (nu cunosc limba română, dar doresc să o învețe) să susțină Evaluarea Națională”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit astăzi cu profesori români și ucraineni implicați în educația copiilor refugiați din zonele de conflict militar.

  • Amintim că ministrul a transmis ieri că a fost într-o școală din Capitală, în care învață copii din Ucraina și s-a întâlnit cu mai mulți elevi care au statut de audienți la noi în țară.

În comunicat se mai arată că Ministerul Educației, prin implicarea inspectoratelor școlare județene, „va acorda sprijin și în alocarea de posturi la solicitarea școlilor în care învață copiii ucraineni, întrucât s-a constatat atât nevoia de profesori și personal administrativ, dar mai ales nevoia de psihologi cu competențe de comunicare în limba vorbită de copiii ucraineni”.

„Am luat act de dorința multor elevi ucraineni de a încheia anul școlar potrivit curriculumului în baza căruia au fost școlarizați în țara de origine, însă am constatat ca există și elevi care doresc să-și continue studiile după programa școlară din sistemul românesc de învățământ”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Redăm comunicatul integral

„Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, s-a întâlnit astăzi, 25 martie 2022, cu profesori români și ucraineni implicați în educația copiilor refugiați din zonele de conflict militar. Evenimentul de astăzi este o continuare firească a întâlnirii de joi, 24 martie, când ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a dorit să afle nemijlocit cum se derulează lucrurile din perspectiva elevilor proveniți din Ucraina (detalii aici). 

În cadrul discuțiilor purtate astăzi au fost analizate particularitățile tuturor categoriilor de preșcolari și elevi care, în urma a conflictului armat din Ucraina, se găsesc în România, astfel încât măsurile destinate acestora să fie adaptate pentru a răspunde nevoilor și implicit pentru a le asigura dreptul la educație. 

„Apreciem eforturile cadrelor didactice din România și Ucraina, precum și deschiderea tuturor școlilor românești care au înscris elevi ucraineni fie ca audienți potrivit curriculumului românesc, fie ca participanți la procesul de educație conform curriculumlui ucrainean. În același timp, am luat act de dorința generală de a organiza cursuri de limba română pentru copii, chiar dacă nu sunt înscriși ca audienți în școlile noastre. De asemenea, am luat act de dorința multor elevi ucraineni de a încheia anul școlar potrivit curriculumului în baza căruia au fost școlarizați în țara de origine, însă am constatat ca există și elevi care doresc să-și continue studiile după programa școlară din sistemul românesc de învățământ”, a declarat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu. 

În acest sens, Ministerul Educației va încerca să identifice soluțiile legale privind atribuirea unor locuri speciale în liceu absolvenților clasei a VIII-a din Ucraina care nu vor fi în măsură (nu cunosc limba română, dar doresc să o învețe) să susțină Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Prin implicarea inspectoratelor școlare județene, Ministerul Educației va acorda sprijin și în alocarea de posturi la solicitarea școlilor în care învață copiii ucraineni, întrucât s-a constatat atât nevoia de profesori și personal administrativ, dar mai ales nevoia de psihologi cu competențe de comunicare în limba vorbită de copiii ucraineni.”

sursă: Edupedu

citește și Magazinele în care se vând țigări minorilor vor fi închise la a doua abatere

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here