Începe Târgul Gaudeamus Carte Şcolară în Piața Universității

0
gaudeamus-scolar-carti

Mâine, 14 septembrie, începe a XV-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară și se va desfăşura până pe 24 septembrie, în Piaţa Universităţii din București, potrivit Radio România.

„Ce vă aşteaptă la Gaudeamus Carte Şcolară 2017? Toate cele de mai jos şi multe altele, din care fiecare poate alege ce îi place şi îi este util: cea mai mare parte a manualelor, pentru diverse discipline; Enciclopedii, dicţionare, culegeri, atlase, cursuri pe suport digital, lucrări pentru pregătirea examenelor, caiete de activităţi şi fişe de lucru pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar (acestea fiind doar câteva dintre categoriile de materiale auxiliare pe care le veţi găsi la târg); Beletristică – numeroase volume din literatura română şi universală, incluse (sau nu) în bibliografia şcolară, pe care le puteţi răsfoi pe îndelete, ca să vă convingeţi că merită să citiţi mai mult decât fragmentele din manuale; Hărţi, planşe didactice, modele tridimensionale, mobilier şcolar şi alte materiale din această categorie”, precizează sursa citată.

 

Citește și: Președintele FSLI: Guvernul trebuie să se gândească la un lucru: ce poate să transmită unor copii un profesor umilit?

 

Potrivit organizatorilor, vizitatorii târgului pot nu doar să își cumpere cărți de acolo, Gaudeamus Carte Şcolară fiind şi locul unde pot aduce cărţile de care nu mai au nevoie, dar care pe altcineva ar putea să mai bucure încă, și-ar putea găsi „un nou cămin, prin campania «Cărţile se întorc acasă».

Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00 şi 19.00, cu excepţia zilei de duminică, 24 septembrie, când programul este 10.00 – 15.00. Intrarea este liberă. Târgul Gaudeamus Carte Şcolară este un eveniment Radio România, proiect cultural finanațat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here