luni, 2 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Fost Șef SPP, generalul Gabriel Naghi a copiat teza de doctor

Tribunalul București a anulat diploma de doctor a generalului Gabriel Naghi, fost șef al SPP pe vremea președintelui Ion Iliescu și fost consilier general PSD în Consiliul General al Municipiului București, potrivit deciziei instanței.

 

Decizia a fost luată pe 18 februarie și nu este definitivă. ”Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” – UM 0418 București, cu sediul ales în …, în contradictoriu cu pârâtul Naghi Gabriel, cu domiciliul în …, cu domiciliul ales la SPRL „Trelea şi Asociaţii”, situată în …

Anulează diploma de doctor în domeniul ştiinţelor militare şi informaţii seria H, nr. 0004735, eliberată de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” la data de 15.12.2010 şi repune părţile în situaţia anterioră. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, este decizia Tribunalului București.

- Publicitate -

Sentința vine după ce, pe 6 noiembrie 2020, Curtea de Apel București a respins cererea generalului Naghi de anulare a ordinului de ministru din 11 iulie 2019 prin care Ministerul Educației i-a retras titlul de doctor.

Este prima decizie de acest fel după ce în vara anului trecut Academia Națională de Informații (ANI) ”Mihail Viteazul” a SRI a cerut în instanță anularea diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă, printre care Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului și Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice a SRI.

Vezi și Academia de Poliție, ”percheziționată” la diplomele de Doctorat

În plus, ANI a SRI a cerut anularea diplomelor și în cazul unor doctori făcuți ”la apelul bocancilor” de către fostul vicepremier și conducător de doctorate Gabriel Oprea, el însuși cu verdict de plagiat. Este vorba de Ana Maria Tudor (fostă Oprea), Alexandru Marius Tudor și Adela Loredana Vasile (fostă Popescu), fiica, ginerele și secretara lui Gabi Oprea. Nu mai puțin de 32 de astfel de procese au fost deschise la Curtea de Apel București.

Ping-pong între instanțe cu procesele deschise de ANI a SRI împotriva unor generali acuzați de plagiat. Curtea de Apel București (CAB) a declinat însă procesele la Tribunalul București (TB).

Cele mai elocvente exemple sunt cele ale generalului (r) SRI, Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției juridice a SRI, și fostului ministru PNL de Interne, Radu Stroe. În cazul acestora, Curtea de Apel a declinat la Tribunal, iar Tribunalul la Curtea de Apel, așa că s-a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va trebui să decidă ce instanță este competentă să judece solicitarea ANI a SRI de anulare a diplomei de doctor în cazul acestora.

- Publicitate -

Potrivit pressone.ro, demersul juridic al ANI a SRI a reprezentat o noutate absolută și a venit după ce un articol din Legea nr. 1/2011 a Educației naționale a fost modificat pe 21 iulie 2019 în sensul că, după ce un titlu de doctor este retras pentru plagiat, universitatea care a acordat titlul respectiv trebuie să ceară în instanță anularea diplomei de doctor într-un termen de un an.

Jurnalista Emilia Șercan, specializată în descoperirea cazurilor de plagiat, a declarat vara trecută pentru TVR că demersul Academiei SRI nu este suficient. Ar trebui că SRI să le ceară înapoi doctorilor plagiatori și sporul de doctorat. ”Începând cu 2001 în Codul muncii era introdusă o prevedere care stipula faptul că toți cei care dețin un titlul de doctor și muncesc pentru stat pot să primească un spor de 15 %, spor care, după 2017, a fost transformat într-o sumă fixă de 950 de lei pe lună”.

În cazul fostului vicepremier și conducător de doctorate la ANI a SRI, Gabi Oprea, CNADTCU a emis verdict de plagiat în 2016. El a contestat decizia în instanță și a pierdut în iulie 2018 la CAB, dar a făcut recurs la Înalta Curte și a prmit termen abia pe 3 decembrie 2021.

În cazul lui Bogdan Licu, adjunctul procurorului general al României, analiza tezei de doctorat suspecte de plagiat este suspendată până finalizarea proceselor deschise de acesta. În 2018, Licu a cerut judecătorilor să oblige Ministerul Educației să ia act de faptul că renunță la titlul de doctor obținut în 2011 la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” din subordinea Serviciului Român de Informații. Licu a pierdut procesul, în primă instanță, în septembrie 2019, la Curtea de Apel București, dar a depus recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a acordat termen abia pe 7 octombrie 2021.

Anul trecut, Justiția a stabilit prin sentință definitivă și că fostul premier Victor Ponta și-a plagiat teza de doctorat.

VEZI CUM ARATĂ CEL MAI BUN PURIFICATOR DE AER ANTI CORONAVIRUS 

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE