Film O’Clock International Festival va avea loc între 1 şi 6 martie, la Cinema Muzeul Ţăranului

2
Foto: foc-iff.com

Film O’Clock International Festival se va desfăşura, între 1 şi 6 martie, la Cinema Muzeul Ţăranului. Au fost selectate şase filme clasice din Lituania, România, Bulgaria, Grecia, Egipt şi Africa de Sud. Marele regizor grec Pantelis Voulgaris este invitat special al celei de-a doua ediţii a evenimentului, transmit organizatorii.

Una dintre misiunile pe care Festivalul şi le-a asumat este prezentarea de filme clasice din cele şase ţări participante: Lituania, România, Bulgaria, Grecia, Egipt şi Africa de Sud, producţii valoroase ce au trecut testul timpului.

Biletele şi abonamentele pentru cea de-a doua ediţie a Film O’Clock International Festival sunt disponibile pe platforma Eventbook.

Foto: news.ro

Cele şase clasice ales pentru ediţia din acest an Film O’Clock au atras atenţia sau chiar au şocat la vremea lor şi care, din acest motiv, au fost, la început, fie privite cu scepticism sau chiar interzise: „Mireasa Diavolului”, regia Arūnas Žebriūnas, Lituania, 1976, „Apa ca un bivol negru”, regia Dan Piţa, Mircea Veroiu, Youssouff Aidaby, Petre Bokor, Andrei Cătălin Băleanu, România, 1970, „Balonul”, regia Binka Zhelyazkova , Bulgaria, 1967, „Logodna Anei”, regia Pantelis Voulgaris, Grecia, 1972, „Patru femei din Egipt”, regia Tahani Rached, Canada/Egipt, 1997, „Întoarce-te, Africa”, regia Lionel Rogosin, SUA/Africa de Sud, 1959.

Selecţia filmelor a fost făcută de boardul festivalului constituit din Mirona Radu (regizor, producător, România), Andrew Mohsen (critic de film, director al biroului artistic Festivalul de Film de la Cairo) şi Dian Weys (regizor, scenarist, Africa de Sud).

Vezi și Video: NASA a surprins cea mai mare explozie solară de până acum

Proiecţiile din acest an ale Film O’Clock International Festival propun o analiză profundă a societăţii şi a problemelor sale.

În plus, festivalul organizează miercuri, 2 martie, orele 17.00 – 18.30, în mediul online, o dezbatere despre posibilităţile de colaborare şi de susţinere reciprocă în prezentarea filmelor clasice, despre oportunităţi şi dificultăţi cu care se confruntă cei care încearcă să atragă publicul către filmul clasic. Participarea este gratuită, prin rezervare la acest link: https://bit.ly/3oyEi8u.

Festivalul este un eveniment anual, competitiv şi nespecializat, iar cea de-a doua ediţie a festivalului este organizată şi produsă de Creatrix Fama şi Fundaţia ABI.

 

 

 

Sursa: news.ro

2 comentarii

  1. […] Film O’Clock International Festival se va desfăşura, între 1 şi 6 martie, la Cinema Muzeul Ţăranului. Au fost selectate şase filme clasice din Lituania, România, Bulgaria, Grecia, Egipt şi Africa de Sud. Marele regizor grec Pantelis Voulgaris este invitat special al celei de-a doua ediţii… Cititi mai multe aici: Film O’Clock International Festival va avea loc între 1 şi 6 martie, la Cinema Muzeul Ţăranulu… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here