Flori, parfum, culori, zâmbete, euforie, melancolie, copii, aglomerație, grabă, bucurie, emoții, nervi, polițiști, blocaje, mașini, mașini și din nou…mașini!
Iată un rezumat în cuvinte-cheie al zilei de 12 septembrie 2016! Tuturor ne sunt familiare, ne-am obișnuit cu atmosfera de totală frenezie creată în jurul primei zile de școală.
Citiți mai multe AICI
Mare mi-a fost mirarea să văd pe o stradă lăturalnică un tătic cu fetița lui pe bicicletă, luptându-se cu un ghiozdan mult prea încărcat, presat fiind de timpul care se scurge parcă mult prea repede pentru ei.
Bravo, tăticule!
Dar să revenim la mașinile noastre. Printre exclamațiile, onomatopeele, interjecțiile și imprecațiile uneori argotice ale participanților la trafic, ajungem în sfârșit în curtea școlii.
O mulțime de oameni care mai de care mai dichisiți și mai parfumați se îndreaptă spre locul festivității.
N-am putut nici de această dată să nu observ grija părinților pentru toaletele micuților.
Fundițe, dantele, cravate în culori tari, papioane care mai de care mai pestrițe, toate menite să îți fure privirea, să îți hrănească pe săturate simțul estetic și să îți satisfacă acerba nevoie de frumos.
Stau uneori și mă întreb, oare nu cumva am greșit evenimentul și am ajuns la vreun fashion show?
Culoarele școlii păreau a fi veritabile catwalk-uri! Doar nu degeaba mă aflu în incinta Colegiului de Artă “Carmen Sylva”.
Se spune că aici este locul în care se formează viitorii noștri artiști, acei oameni care prin simțul lor estetic însuflețesc orice loc în care apar, surprind lumea prin tușe de culori vibrante sau “ne gâghilă urechile într-un mod plăcut” prin muzica lor.
Citiți și Noutățile anului școlar 2016 – 2017
Micuții din clasele pregătitoare întâmpinați cu flori, manuale și ghiozdane
În timpul festivității am surprins atâtea priviri ghidușe și curioase pe sub genele micuților poznași.
După terminarea festivității, aceștia au pășit timid, dar totodată încrezători în săli, acolo unde îi așteptau manuale, ghiozdane colorate (desigur în roz pentru fete și albastru pentru băieți…) și multe flori așezate tacticos.
Să nu vă imaginați însă că drumul până acolo a fost unul ușor.
Printre zecile de mâini întinse și strigăte, bobocii noștri și-au făcut loc prin mulțime așa cum au știut ei mai bine, ajutați de coatele părinților și de dojeni la adresa elevilor de liceu care, citez “blocau accesul la calea spre cunoaștere a celor mici”!!! Oare cum este posibil așa ceva? Deci, vă rugam frumos, dragi liceeni, nu mai blocați accesul la cultură, dați-vă din drumul părinților nervoși, pardon, din drumul copiilor care vor să aibă acces la cunoaștere, la informație!
Recunosc, aveam momente în care mă simțeam ca la piață, așteptând la rând pentru câteva legături de pătrunjel proaspăt, doar că aici mirosea a parfum, iar vânzătoarele purtau rochii elegante.
Așadar, să le urăm tuturor elevilor un an școlar plin de rezultate bune, de experiențe frumoase, de prietenii deosebite, de sănătate și nu în ultimul rând de înțelepciune!
Citiți mai multe pe blogul personal, prof. Andreea Dragu https://andreeadragu.blogspot.ro/