Oraşul Mioveni a găzduit, la sfârşitul acestei săptămâni, etapa finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar 2022 la oină pentru fete şi băieţi din ciclul gimnazial.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş transmis duminică AGERPRES, au participat 16 echipe – opt de fete şi opt de băieţi.
Competiţia s-a desfăşurat la baza sportivă a Liceului Tehnologic „Construcţii de Maşini”, fiind organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, Şcoala Gimnazială „George Topârceanu” şi Primăria Mioveni.
Echipele au fost susţinute de publicul pasionat de acest sport şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi de preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre.
Vezi și Importanța sportului în viața copiilor
Câştigătorii etapei naţionale au fost echipa Şcolii Gimnaziale „George Topârceanu” din Mioveni la fete şi echipa Şcolii Gimnaziale Giurgiţa, judeţul Dolj, la băieţi.
„Felicitări, tuturor, pentru implicarea în susţinerea acestor competiţii cu care poporul nostru se identifică (Oina – sportul naţional al românilor) şi nu uitaţi esenţa sportului: mergeţi până la propriile limite şi vedeţi dacă sunteţi capabili să treceţi dincolo de ele!”, a transmis, cu această ocazie, şeful ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu, citat în comunicat.