Editorii români: majorarea cotei TVA pentru cărți este o măsură care va diminua vânzările și va crește pirateria

2
cărți / bibliotecă
cărți / bibliotecă

Consiliul Director al Asociației Editorilor din România consideră că majorarea cotei TVA pentru cărți este o măsură care va diminua vânzările și va crește pirateria, în condițiile în care România este cea mai mică piață de carte pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, iar vânzările au intrat oricum pe un trend descendent încă din primul trimestru al acestui an.

În prezent, cărților li se aplică o cotă TVA de 5%, atât pentru varianta tipărită, cât și pentru cele digitale.

În plus, pandemia de Covid-19 a determinat o creștere agresivă a pirateriei, în special a celei digitale, în condițiile în care autoritățile din România se dovedesc prea puțin pregătite să abordeze fenomenul. Pirateria se traduce prin venituri pierdute de toți membrii lanțului valoric al cărții: autori, editori, librari iar creșterea TVA se va converti, pe de o parte, într-o creștere a pirateriei și, pe de altă parte, într-o accentuare a tendinței de scădere a vânzărilor.

Vezi și Strategia ICR 2022-2026: Suport pentru tinerii creatori şi cercetători, programe editoriale şi acţiuni de diplomaţie culturală

Asociația Editorilor din România reamintește, totodată, prevederile Pactului pentru lectură, lansat pe 15 februarie, și care cere Guvernului să respecte legile în vigoare de 20-21 de ani, privitoare la dotarea anuală cu cărți a bibliotecilor publice și susținerea livrărilor de carte prin intermediul Poștei Române. În același timp, subliniem că, deși încasările din vânzările de carte nu afectează aproape deloc deficitul bugetar al țării, ele reprezintă singura șansă de supraviețuire a acestei industrii culturale pe care alte țări o consideră ”esențială”.

Mai exact, trecerea cărților la cotă TVA de 19% ar însemna, la aceleași cifre de vânzări, circa 2 ‰ din deficitul bugetar despre combaterea căruia se discută în aceste zile. De aceea, pledoaria noastră vizează nu atât interesul breslei, cât mai ales nevoia de educare a unui popor care înregistrează cote tot mai mari de analfabetism funcțional.

Sperăm că discuțiile de la nivel guvernamental din aceste zile să țină cont de considerentele de mai sus și publicul de carte din România să nu fie supus unui experiment fiscal ale cărui consecințe nu pot fi decât dureroase.

2 comentarii

  1. […] Consiliul Director al Asociației Editorilor din România consideră că majorarea cotei TVA pentru cărți este o măsură care va diminua vânzările și va crește pirateria, în condițiile în care România este cea mai mică piață de carte pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, iar… Cititi mai multe aici: Editorii români: majorarea cotei TVA pentru cărți este o măsură care va diminua vânzările și… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here