Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei

1

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu în funcția de ministru al Educației Naționale.

Astăzi a expirat mandatul de Ministru Interimar al Educaţiei al Rovanei Plumb, aşadar, Preşedintele Romaniei a acceptat propunerea Guvernului PSD, după cum a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ecaterina Andronescu a fost nominalizată în unanimitate, de Biroul Permanent Naţional al PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei, după ce în luna august, aceasta a criticat aspru partidul: „Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă, ” declara la acea vreme Ecaterina Andronescu.

Citeşte şi: Profesori și specialiști în educație construiesc abilități pentru viitor la Conferința Arhitecții Educației

În urmă cu cateva zile, Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că analiza propunerii pentru Educaţie o să dureze puţin mai mult. Şeful statului a declarat că, la un eveniment prezent la Politehnică, Ecaterina Andronescu i-a spus că nu este interesată de acest portofoliu.

„Neîntrebată, mi-a spus, totuşi, doamna Andronescu, că ea în niciun caz nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine şi aşa mai departe. Aflu acum cu surprindere că este propusă. Va dura un pic până mă lămuresc dacă este dorinţa domniei sale să meargă, sau numai dorinţa partidului, sau dacă se face o remaniere cu bucata”, a declarat, marţi, Iohannis. 

Ecaterina Andronescu este la al patrulea mandat de ministru al Educaţiei.

un comentariu

  1. […] Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu în funcția de ministru al Educației Naționale. Astăzi a expirat mandatul de Ministru Interimar al Educaţiei al Rovanei Plumb, aşadar, Preşedintele Romaniei a acceptat propunerea Guvernului PSD, după cum a anunţat Administraţia Prezidenţială.… Cititi mai multe aici: Ecaterina Andronescu, noul ministru al Educaţiei […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here