Droguri vândute chiar în curtea școlii. Dealerul a fost prins, dar s-a întors să-i amenințe pe profesori

2

Doi elevi ai unui liceu din Arad au ajuns, la spital, după ce au luat droguri pe care le-au procurat la un dealer, chiar din curtea școlii. E vorba despre un băiat de 15 ani și o fată de 16 cărora li s-a făcut rău după ce au tras câteva fumuri. Adolescenții au fost îngrijiți la spital, în vreme ce polițiștii au prins, până la urmă, dealer-ul.

După ce au luat droguri, chiar în școală, de la un bărbat intrat ilegal în liceu, la un moment dat, în timpul orelor, elevilor li s-a făcut rău. Profesorii au chemat ambulanța când cei doi au spus că sunt amețiți și că le vine să vomite.

Citește și Situația elevilor români privind consumul de droguri: la capitolul fumat, românii sunt peste media europeană

Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanță Arad: Echipajul Serviciului de Ambulanță ajuns la locul intervenției, respectiv la liceu, a găsit o persoană de sex feminin de 16 ani care prezenta o stare confuzională, post episod lipotimic. În timp ce stabilizau pacienta au mai fost solicitați să acorde ajutor unui băiat de 15 ani care se simțea rău, respectiv prezenta tulburări digestive.

Profesorii au reușit să îl prindă pe dealer, fără ajutorul polițiștilor. L-au imobilizat și i-au chemat apoi pe oamenii legii.

Ioan Toncean, directorul Liceului „Spiru Haret” Arad: A intrat la ora de vârf când veneau copiii la școală. Aspectul lui nu este deosebit de cel al elevilor, e micuț, e subțirel, nu a părut nimic dubios. Fetei i s-a făcut rău și noi am depistat-o și pe el l-am izolat că el era să plece, dar l-am izolat într-un gang aici în școală.

După audieri, bărbatul a fost eliberat și s-a întors să îi amenințe pe profesori prin gardul liceului

Ioan Toncean: Mă aștepta la poartă la 8.30. Ne-a amenințat, a strigat. Nu era în curtea școlii, era în afara școlii. Am anunțat din nou poliția și au venit în câteva minute, dar dispăruse. Am înțeles că l-au găsit într-o zonă apropiată de școală.

Polițiștii l-au luat din nou la audieri și din nou l-au lăsat în libertate, în ciuda amenințărilor.
Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad: Polițiștii au identificat persoana bănuită că le-ar fi furnizat aceste substanțe, persoana în cauză fiind condusă de către polițiști la sediul poliției municipiului, aceasta fiind bănuită de săvârșirea altor infracțiuni pe raza municipiului.

Mama fetei implicate în scandal face acuzații grave

Mama fetei: Acuma chiar mă gândesc să o mut de la școala aia pentru că nu există nicio siguranță. Omul ăla era acolo în parcarea școlii, ceea ce nu mi se pare normal, în incinta școlii să-și parcheze mașina. Acolo tot timpul sunt oameni de pe stradă. Sunt niște fețe de te sperie.

Serviciul de Ambulanță din Arad are dese intervenții în școli, în care acordă primul ajutor elevilor care consumă substanțe interzise.

Sursa: Digi24

2 comentarii

  1. […] Doi elevi ai unui liceu din Arad au ajuns, la spital, după ce au luat droguri pe care le-au procurat la un dealer, chiar din curtea școlii. E vorba despre un băiat de 15 ani și o fată de 16 cărora li s-a făcut rău… Cititi mai multe aici: Droguri vândute chiar în curtea școlii. Dealerul a fost prins, dar s-a întors să-i amenințe pe… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here