Directoare de grădiniță condamnată pentru ”rele tratamente aplicate minorului”

0
violenta-in-scoli

Ioana Neagu, directoarea grădiniţei particulare “Flipper Garden” din Bucureşti, acuzată că ar fi agresat mai mulți copii, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 5 la doi ani şi opt luni închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi penale de 58.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

 

Potrivit deciziei instanţei, directoarea a fost achitată pentru o parte dintre acuzaţii, pe motiv că nu există probe sau fapta nu e prevăzută de legea penală, însă a fost condamnată pentru alte fapte, cu suspendarea executării pedepsei.

Instanţa a impus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care directoarea trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

De asemenea, ea trebuie să efectueze 110 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bragadiru sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti.

Pe de altă parte, magistraţii i-au interzis directoarei să comunice cu victimele sau cu părinţii acestora şi nu are voie să se apropie la o distanţă mai mică de 20 de metri de locuinţele sau unităţile de învăţământ frecventate de copiii pe care i-a agresat.

Ioana Neagu mai trebuie să achite părinţilor copiilor agresaţi daune morale în sumă totală de 34.000 de euro.

Vezi și Droguri și violență în jurul școlilor din România

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Ioana Neagu a fost trimisă în judecată în martie 2017, fiind acuzată de procurori că a agresat şase copii, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani, care erau înscrişi la grădiniţa unde era directoare.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce în presă au apărut imagini cu directoarea care îi lovea pe cei mici.

Astfel, în imaginile suprinse de camerele de supraveghere, directoarea o trage pe o fetiţă de păr şi o pune într-un colţ. De asemenea, la ora de somn, supărată pe doi copii care făceau gălăgie, femeia îi smulge din pătuţ şi îi târăşte pe jos, după care îi pune pe hol cu faţa la perete, drept pedeapsă.

Citește și Casoteca.ro – magazin

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here