Cursuri de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în școli din Franța

3

Franţa devine, începând din acest an, a şaptea ţară din Europa în care va fi predat cursul opţional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), ca urmare a demersurilor întreprinse de către Institutul Limbii Române (ILR) şi Ambasada României în Franţa, precum şi a sprijinului oferit de către Primăria localităţii Le Blanc-Mesnil, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

„Sunt bucuros că acest demers prinde viaţă! Avem o relaţie excelentă cu Thierry Meignen, primarul oraşului Blanc-Mesnil, de lângă Paris, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români. A primit cu multă deschidere propunerea ambasadei, care a fost imediat sprijinită de către Institutul Limbii Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România. Directorul general al ILR, doamna Daiana-Theodora Cuibus, a fost, de altfel, la Paris şi au fost selectaţi şi profesorii care vor susţine cursurile. Astfel că, din această toamnă, în trei şcoli din Blanc-Mesnil încep cursuri de Limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru elevi români şi nu numai. Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franţa şi sunt convins că vor urma şi altele”, a declarat ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu.

„Sunt încântată să vorbesc despre această premieră educaţională, şi anume: din toamnă, în trei şcoli franceze, copiii români, dar nu doar aceştia se vor bucura de posibilitatea de a studia cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească. Doresc să o felicit pe doamna Daiana-Theodora Cuibus, director general al Institutului Limbii Române, care a coordonat cu profesionalism şi dăruire această importantă realizare. Am încredere şi sunt convinsă că, în timp, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Institutul Limbii Române, va extinde acest program şi va promova, astfel, cunoaşterea limbii şi culturii naţionale”, a spus, la rândul său, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

Franța interzice folosirea telefoanelor mobile în timpul școlii

Cele trei şcoli vor găzdui, pentru început, nouă grupe de elevi, cursul fiind deschis tuturor celor interesaţi, nu doar elevilor de origine română, numărul estimat de cursanţi fiind de 150.

Potrivit MEC, protocolul pentru desfăşurarea acestui curs în oraşul Le Blanc-Mesnil a fost semnat în luna iulie, iar la finalul săptămânii trecute, Institutul Limbii Române a încheiat procedura de selecţie a personalului didactic care îl va susţine.

Franţa se alătură, astfel, celorlalte şase ţări în care se derulează programul LCCR (Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), însumând 128 de colaboratori, 446 de unităţi şcolare, 849 de grupe de elevi şi aproximativ 13.200 de cursanţi.

Cursul opţional este predat de cadre calificate, selectate prin concurs din rândul comunităţii româneşti, într-un format de două ore pe săptămână, în regim gratuit. Pe lângă orele de curs, profesorii şi elevii sunt implicaţi în activităţi culturale, de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti în mediile educaţionale şi în comunităţile de care aparţin.

Conform MEC, în Belgia, limba română a fost preluată şi în programa şcolară, prin cursurile de multiculturalism, susţinute tot de colaboratorii Institutului Limbii Române.

Obiectivele principale ale cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (lansat, iniţial, în Italia şi Spania, în anul şcolar 2007-2008): integrarea elevilor de origine română în ţările de adopţie, odată cu păstrarea valorilor fundamentale ale identităţii naţionale – limbă şi cultură, facilitarea reintegrării în învăţământul preuniversitar şi universitar românesc a elevilor români din diaspora, în momentul reîntoarcerii în ţară, facilitarea parcursului şcolar al elevilor de origine română în ţările de adopţie (în Irlanda şi Franţa, aceştia pot susţine o probă de Bacalaureat la disciplina Limba română), promovarea limbii şi a culturii româneşti în ţările în care se predă cursul (având în vedere că acest curs este deschis şi elevilor din aceste ţări, grupele putând fi mixte).

3 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here