Consorțiul „Universitaria” solicită implicarea în dezbaterile privind elaborarea noului pachet legislativ pe educație

0
consortiul-„Universitaria”

Universitățile membre ale Consorțiului „Universitaria” solicită implicarea Consorțiului în dezbaterile privind elaborarea noului cadru legislativ în educație, anunțat de ministrul educației.

Consorțiul s-a reunit pe 3 și 4 noiembrie la Timișoara, unde reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universității din București, Universității de Vest din Timișoara și ai Academiei de Studii Economice din București, au discutat despre finanțarea universităților și creșterea finanțării instituționale, despre aspecte privind etica academică, finanțarea competitivă a cercetării, operaționalizarea Registrului Matricol Unic și transparența datelor Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Univesității din București.

Potrivit sursei citate, în textul rezoluției Consorțiului „Universitaria” din 3-4 noiembrie, se atrage atenția asupra faptului că orice discuție referitoare la o nouă lege a educației nu poate fi legitimă fără implicarea și consultarea reprezentanților celor cinci universități membre ale Consorțiului, reprezentative la nivel național pentru mediul universitar românesc.

Citește și: O țară ex-sovietică își schimbă aflabetul pentru a treia oară în ultimii 100 de ani

 

Pe lângă aspectele legate de creșterea finanțării instituționale pentru anul 2018, se solicită și publicarea datelor Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior „în baza cărora se face finanțarea suplimentară și de bază, începând cu anii 2015-2016. Cum finanțarea publică a universităților se face în baza acestor date, cerem respectarea legii și publicarea datelor, pentru a elimina orice supoziție de manipulare sau falsă raportare.”

„Aducem în atenția publicului și a decidenților stringența evaluării școlilor doctorale. Susținem realizarea metodologiei într-un grup de lucru, în care Consorțiul Universitaria este reprezentat”, menționează reprezentanții Consorțiului în rezoluție.

Nu în ultimul rând, cele cinci universități își arată îngrijorarea cu privire la finanțarea competitivă a cercetării românești, atrăgând atenția asupra unor nereguli cum ar fi: criterii de evaluare interpretabile, renunțarea la evaluatorii internaționali și proceduri ambigue.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here