Colegiul ”Gheorghe Lazăr” va aplica, începând cu noul an şcolar, un sistem de învăţare cu prezenţă fizică şi online

1
Foto: elearningindustry.com

Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” va aplica un sistem pilot începând cu anul şcolar 2021-2022, pentru clasa a XII-a, cu predare alternativă cu prezenţă fizică şi online şi în care se vor utiliza modele noi de evaluare.

„Pilotarea pe care am propus-o a fost pentru clasa a XII-a. Vom avea programe personalizate şi un program mai flexibil la şcoală, pentru că vom îmbina orele cu prezenţă fizică cu ore cu prezenţă online. În semestrul al doilea vom face exclusiv materiile de examen (n.r. – bacalaureat). În semestrul întâi şi şase săptămâni din semestrul al doilea noi concentrăm materia din clasa a XII-a ca să o parcurgem toată la toate materiile. Practic, în luna martie vom finaliza materia de clasa a XII-a. Timp de 14 săptămâni, din martie până la examen, vom face pregătire pentru examen. Celelalte ore care pe copii nu îi interesează, că nu dau examene la ele, vor fi făcute online, cu o modalitate de evaluare astfel încât să putem să le încheiem media şi astfel încât să le asigurăm competenţele necesare pentru societate. (…) Primul semestru vom avea prezenţă fizică şi prezenţă online, adică ideal este să fie mai puţin stresaţi şi cu mai multă lejeritate în a învăţa. (…) Un număr de ore va fi fizic, este nevoie, dar un mare număr de ore va fi online. (…) Eu am nevoie de prezenţă fizică la ce dă examen”, a declarat joi pentru AGERPRES directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”, Ionela Neagoe.

Vezi și Toți elevii din Los Angeles mai mari de 12 ani trebuie să se vaccineze anti-Covid

Potrivit acesteia, în semestrul al doilea elevii din clasa a XII-a vor participa la cursuri cu prezenţă fizică doar trei ore pe săptămână.

Ministerul Educaţiei anunţa pe 2 septembrie că a aprobat funcţionarea, începând cu anul şcolar 2021-2022, a şase şcoli pilot, în care se va preda-învăţa în sistem ‘blended learning’, cu predare alternativă cu prezenţă fizică şi online, la intervale periodice, şi în care se vor utiliza modele noi de evaluare „narativă”, în locul celei bazate pe calificative, care „să reducă presiunea” evaluării asupra elevilor, în special în ciclul primar.

Au fost înscrise în programul de şcoli-pilot: Colegiul Naţional ‘Gheorghe Lazăr’ din Bucureşti, Şcoala Gimnazială ‘Dimitrie Cantemir’ din municipiul Baia Mare, Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, judeţul Călăraşi, Şcoala Gimnazială ‘Ion Neculce’ din municipiul Iaşi, Şcoala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu, Şcoala Gimnazială ‘Gheorghe Vernescu’ din municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here