Cei 500 de lei oferiți de Guvern drept ”Sprijin educațional” au fost plătiți azi

0
şcoala copii banii studenti

S-au plătit cei 500 de lei pentru tichetele educaționale destinate la achiziționarea de rechizite școlare pentru aproape 100.000 de beneficiari care au deja carduri. Cei care au intrat în program în 2022 vor primi cardurile în octombrie și banii în noiembrie, la 2 luni după începerea școlii.

Peste 97.000 de beneficiari care au deja cardurile pentru tichetele educaționale din programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, primesc azi câte 500 de lei pentru a putea cumpăra rechizite. Cei care anul acesta școlar se califică pentru acest ajutor vor primi în octombrie cardurile, urmând ca în noiembrie să fie trimiși și banii, potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Vezi și Vouchere sociale de 500 de lei pentru sute de mii de elevi. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii

“Cei 97.888 de preșcolari și elevi eligibili din familii defavorizate care dețineau carduri din anul școlar precedent vor putea utiliza ajutorul de 500 de lei în cursul acestei săptămâni, pentru achiziția de îmbrăcăminte și rechizite”, se precizează în comunicat.

“În anul școlar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

În total, suma alocată este de peste 150 de milioane de lei.

Cardurile pentru beneficiarii deveniţi eligibili începând din acest an şcolar vor fi emise şi distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie, potrivit comunicatului.

Suma de 500 de lei primită pe card de părinții elevilor defavorizați care îndeplinesc anumite condiții poate fi folosită pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă anul școlar a început pe 5 septembrie, iar banii au întârziat pentru că a fost nevoie de o aprobare de la Comisia Europeană, fiind mai mulți beneficiari anul acesta față de anul trecut.

Banii pentru anul școlar 2021-2022, au fost virați în luna aprilie a acestui an, cu 3 luni înainte de încheierea anului școlar.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here