luni, 2 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Vouchere sociale de 500 de lei pentru sute de mii de elevi. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii

Peste 300.000 de elevi şi preşcolari din familii defavorizate vor primi vouchere sociale, mai exact ajutoare în valoare de 500 de lei pentru rechizite şi îmbrăcăminte, a anunţat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Ajutorul de 500 de lei va fi virat pe suport electronic (card), iar pentru elevii care au primit deja cardul, încărcarea va începe în această lună, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Elevii are au deja cardul din anul școlar anterior vor primi banii pentru haine și rechizite în cursul acestei luni, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să fie distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari.

Până în acest moment, au fost identificați elevi eligibili în 10.115 unități de învățământ din țară pentru acordarea acestor vouchere sociale.

- Publicitate -

„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere.

După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate.

Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Ce elevi primesc vouchere sociale de 500 de lei

Vor beneficia de vouchere sociale de 500 de lei:

– Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

- Publicitate -

– Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Vouchere sociale elevi. Care sunt condiţiile pentru depunerea cererilor

Vouchere sociale pentru elevi se acordă, la cererea unuia dintre părinții elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris.

Este important de precizat că această cerere trebuie însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022.

Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoțită de adeverința de venit. Documentul trebuie semnat de același părinte care a depus cerea la începutul programului.

Voucherele sociale pe suport electronic ale elevilor pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate.

- Publicitate -

3 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE