Biblioteca Națională a României va găzdui Târgul Internațional de Carte pentru copiii BOOKerieni

0

Târgul Internaţional de Carte pentru Copii BOOKerini, ajuns la ediţia a doua, va avea loc, de joi până duminică, la Biblioteca Naţională a României.

BOOKerini îşi propune să continue promovarea literaturii pentru copii şi, totodată, să încurajeze producţia artistică autohtonă de carte pentru copii.

Timp de patru zile, între orele 10,00 şi 18,00, copiii sunt aşteptaţi să-şi întâlnească autorii preferaţi, să stea de vorbă şi să-i asculte citind, să deseneze la Peretele cu poveşti alături de ilustratori, să participe la cele peste 50 de evenimente pregătite de organizatori.

“Conceptul care va sta la baza celei de-a doua ediţii este călătoria, idee care susţine puterea pe care o are literatura pentru copii, aceea de a apropia, de a transforma, de a iniţia şi de a câştiga de fiecare dată câte ceva de pe urma unei poveşti”, se precizează în comunicatul citat.

Organizatorii – Asociaţia Câte-n lună şi-n mansardă şi EDU CULT CREATIV – au pregătit călătorii imaginare, fantastice, de aventură, în timpuri îndepărtate, dar şi contemporane, cu accent pe componenta digitală (VR şi AR) şi pe cea senzorială (prin expoziţii). Participarea la activităţi este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe http://bit.do/BOOKerini. Pentru grupuri mai mari de 15 copii, este necesar să se trimită un e-mail la adresa lunadinmansarda@gmail.com, specificându-se atelierul dorit şi numărul copiilor.

La Târgul BOOKerini participă Editura Arthur Vlad şi Cartea cu Genius Mini Grafic Polirom Junior, Editura Cartea Copiilor, Editura NEMIRA, Editura ALL, Editura Frontiera, Editura Univers Didactica, Publishing House, Editura Nomina Signatura, Editura Aramis, Editura Sigma Educational, Curtea Veche, Publishing Books by Prior, Media Group, Editura Cartemma, Editura Creanga Fermecată, Librairie Kyralina, Books Express MORMI, Ludicus Games Ludotech, anacronic.ro, Big Books For Little Hands.

Intrarea la târg este liberă.

Citește și: MFE: 10 milioane de euro pentru sprijinirea copiilor cu părinți plecați la muncă în afara țării, prin POCU

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here