Azi a început înscrierea la liceu

0
elevi-liceu-învățământ-proiecte

Azi, 13 iulie este prima zi de înscriere la liceu pentru candidaţii care au fost promovat examenul şi au fost repartizaţi în prima etapă. Timp de o săptămână, până pe 20 iulie, copiii au timp să depună sau să transmită online dosarele de înscriere la unităţile liceale la care au fost repartizaţi.

Candidaţii trebuie să aducă şi actele de studii în original, dacă aleg să depună dosarul de înscriere la sediile liceelor, sau copii după acte, dacă le transmit online sau prin poştă.

Ce acte trebuie depuse la dosarul de înscriere la liceu

  • cererea de înscriere (primită de la liceu, formularul diferă de la o şcoală la alta);
  • cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere; (unele licee solicită şi copii de pe actele de identitate ale părinţilor)
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională – clasa a VIII-a;
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale);
  • fişa medicală (în aceasta se solicită şi dovada vaccinărilor de către unele şcoli)
  • Cererea de înscriere diferă de la un liceu la altul, aşadar formularele trebuie ridicate de la comisia de înscriere.

Un grup de studenți a inventat un remediu împotriva stresului

În perioada 13-20 iulie 2020, cei care nu îşi depun dosarele de înscriere la liceu sunt consideraţi retraşi. Prin urmare, locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale.

A doua etapă de admitere la liceu va începe pe 24 iulie.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here