vineri, 25 aprilie 2025

CELE MAI CITITE

Autoritățile din Madrid intenționează să limiteze utilizarea calculatoarelor și tabletelor în învățământul primar la doar 2 ore pe săptămână

Autoritățile din Madrid au anunțat intenția de a limita utilizarea calculatoarelor și tabletelor în școlile primare din capitală și din împrejurimi, ca parte a unui efort de a combate „riscurile asociate cu utilizarea timpurie, intensivă și inadecvată a tehnologiei” de către elevi, conform The Guardian. Astfel, timpul alocat activităților educaționale pe aceste dispozitive va fi limitat la două ore pe săptămână, conform sursei menționate.

Autoritățile din Madrid intenționează să limiteze utilizarea calculatoarelor și tabletelor în învățământul primar la doar 2 ore pe săptămână

Măsura ar urma să fie aplicată de la începutul viitorului an școlar, în septembrie. Profesorilor din Madrid li se va interzice să dea teme care să implice folosirea unor dispozitive digitale.

Potrivit The Guardian, această măsură este prezentată ca fiind prima de acest tip adoptată în Spania, unde sistemul de învățământ este descentralizat și majoritatea deciziilor sunt luate la nivelul comunităților autonome. Având în vedere că se aplică în Madrid și în zonele adiacente, măsura va afecta aproximativ 500.000 de copii din 2000 de școli.

Vezi și: Din 2026, elevii vor avea cursuri în natură, drumeții și tabere. Profesorii vor fi plătiți pentru acestea

- Publicitate -

Conform purtătorului de cuvânt al guvernului regional, „vorbim despre o revenire la esența educației, dar adaptată la vremurile actuale, prin integrarea cărților, dictării și scrisului de mână cu dezvoltarea competențelor digitale”.

Regulile propuse stabilesc că elevii din școlile primare și copiii mici „nu vor avea voie să lucreze individual pe dispozitive digitale, iar profesorii nu vor putea să dea teme sau alte sarcini academice care implică utilizarea tabletelor, calculatoarelor, dispozitivelor mobile sau similare în afacerea programului școlar”. Totuși, unii copii vor avea permisiunea de a petrece un timp limitat pe ecrane săptămânal.

Sursa: edupedu.ro

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE