Admitere liceu, etapa a II-a: Rezultatele repartizărilor pe locurile rămase libere vor fi anunțate pe 10-11 august în fiecare județ

1

Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, se face în perioada 10 – 11 august 2023. Cererile s-au depus până miercuri, 9 august, la centrul stabilit de fiecare inspectorat școlar în fiecare județ, potrivit calendarului oficial, potrivit edupedu.ro

  • Edupedu.ro a scris că au rămas nerepartizați 1.619 elevi, din care patru au medii peste 9.

Cererile pentru a doua etapă au putut fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Cererile de înscriere s-au depus la centrele stabilite în fiecare județ sau la inspectoratul școlar, pe emailul comunicat de fiecare instituție.

Citește și: Ultima zi de comunicare a rezultatelor la probele de aptitudini și de limbi moderne – etapa a II-a de admitere la liceu 2023

Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023

10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.

11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 – 16 august 2023: Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați.

Sursa: edupedu.ro

un comentariu

  1. […] Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, se face în perioada 10 – 11 august 2023. Cererile s-au depus până miercuri, 9 august, la centrul stabilit de fiecare inspectorat școlar în fiecare județ, potrivit calendarului oficial, potrivit edupedu.ro Edupedu.ro… Cititi mai multe aici: Admitere liceu, etapa a II-a: Rezultatele repartizărilor pe locurile rămase libere vor fi anunțat… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here