Într-o perioadă în care răspunsurile rapide par să fi înlocuit întrebările esențiale, iar zgomotul cotidian lasă tot mai puțin loc reflecției, filosofia își caută din nou locul în spațiul public. Din această nevoie de dialog autentic s-a născut „Duminicile Filosofiei”, un proiect care aduce împreună oameni din cele mai diverse domenii pentru a redescoperi puterea ideilor și a gândirii critice.
În spatele acestui demers se află Adrian Ciocioman, filosof și inițiator al unei comunități care demonstrează că marile întrebări despre libertate, fericire, adevăr sau sensul existenței nu aparțin doar mediului academic, ci fiecăruia dintre noi. Mai mult decât o serie de întâlniri, „Duminicile Filosofiei” au devenit o adevărată agora contemporană, un loc în care dezbaterea, curiozitatea și dialogul sunt puse în centrul atenției.
În acest interviu, Adrian Ciocioman vorbește despre începuturile proiectului, despre misiunea Fundației „Duminicile Filosofiei”, despre provocările de a aduce filosofia mai aproape de oameni și despre felul în care gândirea critică poate deveni un instrument esențial într-o societate aflată în permanentă căutare de răspunsuri.
Cum au luat naștere „Duminicile Filosofiei” și ce v-a inspirat să creați acest tip de evenimente?
Nu mi-a căzut un măr în cap sau cel puțin așa cred. Pasiunea pentru a jongla cu idei a reprezentat un impuls destul de puternic. Ideea de a merge în agora și a dezbate, precum Socrate…
Spațiul în care se dezbat idei filosofice este, în cultura noastră, destul de îngust. Cu excepția universității și a institutului academiei, am impresia uneori că nu există dezbatere filosofică. Au fost încercări timide de evenimente publice, dar sfârșesc, cel mai adesea, sufocate tot de ideile filosofilor profesioniști. Din agoră vin idei proaspete, probleme actuale care apasă și care au nevoie de un simț critic, au nevoie de dezbatere reală. Astfel am ajuns să țin prelegeri într-o cafenea.
Apoi să strâng o echipă de tineri doctoranzi și doctori în filosofie. Duminicile Filosofiei a devenit un eveniment unde se strâng oameni din diverse domenii și învață să gândească cu mintea lor. Alături de Viorel Badea și Cristina Costache am construit acest concept, săptămână după săptămână. Ne-au trecut pragul mii de oameni în cei doi ani și jumătate de când ne vedem în fiecare duminică.
În altă ordine de idei, societatea contemporană este sufocată de literatura de dezvoltare personală, de rețete psihologizante și pastilele fericirii. O astfel de societate are nevoie de gândirea filosofică, are nevoie de simț critic. Așa se face că dragostea noastră pentru idei s-a cununat cu necesitatea societății și au zămislit Duminicile Filosofiei.
Ce își propune să facă Fundația Duminicile Filosofiei și care este misiunea principală a proiectului?
Ne propunem să ducem pasiunea noastră pentru idei în mediile defavorizate. Să învățăm copiii și adolescenții care nu au acces la o educație de calitate să gândească.
Spre deosebire de cei ce au avut norocul să se nască în orașe ce găzduiesc mari centre universitare, copiii născuți în medii rurale nu au acces la idei, nu știu că pot să gândească cu mintea lor, că pot mai mult decât le este proiectat în orizontul cultural local, copii cu minți minunate, cu speranțe și idei ce merită scoase în lume. Mai apoi, ne propunem să oferim burse pentru acești tineri, să le ghidăm drumul, să îi ajutăm să fie absolvenții unei facultăți.
Cei mai mulți, din cauza situațiilor materiale, renunță la cursuri pentru cutare sau cutare loc de muncă. Nevoia îi împinge din brațele cunoașterii în mâinile aprige ale unei lumi ce nu vrea să ia seama de aspirațiile lor. Eforturile noastre merg înspre acești tineri ce sunt întorși din drumul lor către cunoaștere și siliți să lupte pentru masa de mâine. În Grecia Antică, un anume Cleante venise să învețe filosofie în Atena de la Zenon. Nu avea averi moștenite, la fel ca ceilalți cu aceleași aspirații. Astfel s-a apucat să ude grădinile atenienilor noaptea, ca ziua să asiste la spectaculul de idei pe care Zenon îl ținea în agora. I se spunea măgarul. Vrem ca nici un tânăr, de la Cleante și două milenii încoace să nu mai fie nevoit să ude noaptea grădinile pentru a avea acces la cunoaștere.
De ce crezi că filosofia are nevoie astăzi de un spațiu public de dialog și dezbatere?
Societatea noastră este sufocată de idei. Suntem asaltați de rețete pentru fericire, rețete pentru mâncare, rețete pentru dragoste și te miri ce alte prescripții medicale. Suntem captivii pastilelor pentru viața bună. Căutăm orice metafizică de consolare, orice formă, rațională sau nu, de mângâiere. Suntem tributari unui „impersonal se” ce ne transformă în roboței. Tarot, prozac, terapie de nu știu care, biserică, horoscop… Un adevărat ceaun metafizic în care ne mestecăm mămăliga existenței. Simțul critic îngrijit de filosofie este singurul care poate face lumină într-un astfel de labirint. Lumea fericiților ne transfigurează în indivizi prinși în exercițiul credințelor lor consolatoare.
Cum alegi temele de discuție pentru fiecare ediție și ce face ca un subiect să fie adus în fața publicului
Temele se aleg singure, interesele noastre coroborează cu înclinațiile și curiozitățile publicului. Suntem interesați, la fel ca toți cei care poartă suflare, de conceptul de libertate, de fericire, de suflet sau cum a luat naștere lumea. Astfel temele sunt întotdeauna alese în funcție de curiozitățile noastre, de neliniștile metafizice. Nu se poate spune că publicul nu e interesat de o anumită temă, iar filosoful da. Publicul adoptă cuprins de curiozitate teme legate de existențialism și filosofie morală, dar și teme de epistemologie și metafizică. Câtă vreme îi este adus în față faptul că fiecare dintre aceste teme îl privește direct, că temele, oricât de abstracte, se răsfrâng asupra fiecărui individ. Nu există o rațiune prin care ne alegem temele, ci o neliniște metafizică.
Ce tip de public participă la aceste întâlniri și ce crezi că îi atrage către astfel de conversații?
Se alătură discuțiilor oameni din toate domeniile. De la profesori universitari de economie la magistrați, oameni de afaceri, funcționari publici sau ingineri, corporatiști, literați sau simpli curioși care ne calcă pragul. Piața ideilor e deschisă pentru oricine are disponibilitatea de a pune întrebări. Dincolo de convingerile noastre cotidiene, oamenii vin să se supună unui exercițiu critic și interogativ cu privire la tot ce ne înconjoară.
Care sunt invitații de seamă pe care i-ai avut până acum și ce dialoguri te-au impresionat cel mai mult?
Cei mai de seamă invitați sunt cei care fac parte din echipa noastră: Alexandra Sand, Andrei Bărbieru, Bogdan Dumitrescu, Petruț Dinu, Mihai Laurențiu Fuiorea, Andreea Eșanu, Petrișor Ivan… Dacă vorbim de celebrități culturale, au fost: Cristian Iftode, Doina Ruști, Constantin Stoenescu, Ada Roseti etc.
Discuțiile cu fiecare dintre ei au fost pasionante, dar discuția despre hermeneutica iubirii alături de Andrei și Alexandra a fost una dintre cele mai profunde.
Există personalități pe care îți dorești să le inviți în viitor?
Îmi place să vorbesc mai mult despre idei și mai puțin despre oameni. Personalitățile ce ne vor călca pragul se vor fi înscris deja în această piață a ideilor.
Cum reușiți să transformați filosofia într-o experiență accesibilă și relevantă pentru oameni din afara mediului academic?
Mulți dintre filosofi consideră că filosofia este rezervată unui cerc elitist de profesioniști, tocmai din acest motiv nu avem discuții și evenimente publice. Dar cum să susținem o astfel de enormitate când ne lovim de dileme și întrebări la fiecare pas, când suntem puși în fața ideilor în fiecare moment al vieții noastre? Trebuie recunoscut faptul că prezentarea unui limbaj tehnic sau universitar lemnos este o provocare, dar cel care nu aduce înspre public ideile, cel care se rezumă la limbajul lemnos al universitarilor sau cercetătorilor este sortit pieirii, iar acele idei nu vor germina niciodată în sânul lumii. Provocarea aceasta, de a face ideile accesibile, este misiunea celui care a avut privilegiul de a le înțelege și de a se îndelemnici cu ele. Cele mai mari idei ale lumii trebuie prezentate și făcute cunoscute tuturor, astfel se reduce riscul de a ne îngrămădi în jurul vânzătorilor de iluzii, cum spunea Cioran.
Ce te-a împins pe tine, Adrian Ciocioman, să mergi pe calea filosofiei și să construiești acest proiect cultural?
Aceasta este o întrebare cu adevărat grea, căci nu pot formula un răspuns mulțumitor. Neliniștea metafizică m-a împins către filosofie, metafora către literatură. Concursul de idei ce se succed haotic, întrebările și insomniile. Nu pot găsi un răspuns, dar pot identifica o serie de idei nesfârșite care m-au condus aici. Proiectul a luat naștere din acest șir nesfârșit de idei ce se succed haotic ca într-o tiribombă grotescă. Nu e nimic mai mângâietor pentru mine decât scoaterea în piața publică a ideilor, dezbaterea. Dacă încercăm să înțelegem de ce Socrate punea întrebări, Platon ne-ar răspunde: pentru Bine…
Cum vezi evoluția „Duminicile Filosofiei” în următorii ani și ce impact ți-ai dori să aibă asupra societății?
Îmi doresc ca cei care sunt ademeniți de cunoaștere să nu mai ude grădinile precum Cleante, ca cei care iubesc să nu pățească precum Abelard. Îmi doresc să construim o piață a ideilor unde rețetele pentru o viață bună sunt aruncate, iar întrebările să dăinuie mai mult decât ideologiile. Îmi doresc o Fundație care să acopere tăcerile cu dezbateri aprinse, neputința cu idei răslețe și tineri care să își scoată gândurile în lume, lipsiți de frici și neajunsuri. Îmi doresc „Duminicile Filosofiei”!
Citește și Evaluare Națională 2026 la Limba și literatura română: subiecte, texte-suport și calendarul complet
