CELE MAI CITITE

Programul „Lapte și corn”, analizat în Parlament: peste 80% dintre părinți îl consideră util, arată un studiu IRES

Programul pentru școli al României, cunoscut public drept „Lapte și corn”, va fi dezbătut marți, 12 mai 2026, la Camera Deputaților, în contextul unei analize sociologice realizate în premieră la nivel național. Studiul realizat de IRES arată că peste 80% dintre părinții participanți consideră programul util sau foarte util și se opun eliminării ori înlocuirii acestuia.

Programul „Lapte și corn”, analizat în Parlament: peste 80% dintre părinți îl consideră util, arată un studiu IRES

Dezbaterea intitulată „Lapte și carte” este organizată de Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților, Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), Portant PA și Edupedu.ro. Evenimentul va avea loc în sala „Hortensia Papadat Bengescu” și va reuni reprezentanți ai autorităților, sistemului educațional, industriei alimentare și societății civile.

Studiu național despre impactul programului „Lapte și corn”

Cercetarea realizată de IRES este prima analiză sociologică amplă dedicată Programului pentru școli al României. Studiul combină un sondaj național în rândul părinților cu interviuri realizate în toate cele opt regiuni de dezvoltare ale țării.

- Publicitate -

Au fost intervievați reprezentanți ai consiliilor județene, inspectoratelor școlare, directori de școli, profesori și responsabili implicați direct în implementarea programului. Analiza oferă astfel o imagine atât statistică, cât și practică asupra modului în care funcționează programul în școli.

Vezi și: De anul școlar viitor, copiii vor primi în fiecare zi lapte sau produse lactate. Bugetul pentru lactate aproape s-a dublat

Datele sondajului arată că 76% dintre copii primesc lapte prin program, iar 72% beneficiază de fructe și legume. Cu toate acestea, doar 5% dintre părinți spun că au existat activități educaționale asociate, deși acestea sunt obligatorii și finanțate din fonduri europene.

Programul este văzut mai ales ca sprijin social

Conform studiului, părinții percep programul mai degrabă ca o măsură de sprijin social decât ca un instrument educațional. Aproximativ 40% dintre respondenți consideră că programul contribuie la creșterea prezenței la școală, iar 39% spun că are un impact pozitiv asupra rezultatelor școlare.

- Publicitate -

Percepțiile sunt însă împărțite în ceea ce privește efectele asupra atenției și concentrării copiilor. Doar 40% dintre părinți cred că programul îmbunătățește semnificativ aceste aspecte, iar opiniile sunt divizate și în privința ideii că programul reflectă grija statului pentru elevi.

Programul face parte din schema europeană „EU School Scheme”

Programul pentru școli al României este inclus în schema europeană „EU School Scheme”, prin care Uniunea Europeană finanțează distribuirea de lapte, fructe și legume pentru milioane de copii din statele membre.

Inițiativa europeană urmărește atât sprijinirea agriculturii locale, cât și promovarea unei alimentații sănătoase în rândul copiilor. Programul include și componente educaționale precum lecții despre nutriție, vizite la ferme și ateliere tematice. Bugetul european alocat schemei este de aproximativ 220 de milioane de euro anual.

Programul ar putea fi redefinit

Dezbaterea din Parlament vine după mai multe consultări regionale organizate de Edupedu.ro și APRIL, în cadrul cărora profesori, inspectori școlari și directori au atras atenția că actualul program nu mai răspunde complet nevoilor din sistemul educațional.

Miza întâlnirii este transformarea Programului pentru școli într-un mecanism modern, cu accent mai mare pe educație alimentară și pe nevoile reale ale elevilor și comunităților locale. Organizatorii susțin că programul trebuie adaptat obiectivelor europene actuale și contextului din școlile românești.

Rezultatele cercetării vor fi prezentate de directorul de cercetare IRES, Dan Jurcan, iar dezbaterea va include intervenții ale reprezentanților Parlamentului European, autorităților locale, organizațiilor de părinți și elevi, precum și ai industriei alimentare.

Sursa: edupedu.ro

- Publicitate -

ARTICOLE POPULARE