MEN alocă 5.000 de locuri în plus programelor de studiu care susțin domeniile prioritare de dezvoltare a țării

10 aprilie 2018

Pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Educației Naționale (MEN) a fundamentat și a repartizat distinct locuri/granturi de studii finanțate de la bugetul de stat, special cu următoarele destinații: domenii prioritare de dezvoltare a României, absolvenți ai liceelor situate în mediul rural și locuri destinate formării inițiale a viitoarelor cadre didactice.

Astfel, au fost alocate, special pentru aceste domenii, 5.000 de locuri în plus față de anul 2017 acelor programe de studii care susțin domeniile prioritare, așa cum sunt ele definite în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 – 2020.

De asemenea, în premieră, au fost repartizate locuri finanțate de la bugetul de stat absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți de la licee situate în mediul rural.

Urmare a aprobării cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul superior de stat în anul universitar 2018-2019, prin Hotărârea de Guvern nr. 131 din 21 martie 2018, Ministerul Educației Naționale repartizează preliminar numărul de locuri/granturi pentru studii universitare de licență și master organizate la forma de învățământ cu frecvență, precum și pentru studii universitare de doctorat cu bursă pentru forma de învățământ cu frecvență și fără bursă pentru formele de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă, din instituțiile de învățământ superior de stat, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019.

Menționăm că toate instituțiile de învățământ superior au obligația transmiterii către Ministerul Educației Naționale, atât a repartizării locurilor pe programe de studiu din domeniile prioritare de dezvoltare a României, cu demonstrarea creșterii numărului de locuri finanțate de la bugetul de stat față de admiterea pentru anul universitar 2017-2018, cât și a listelor nominale cu candidații înmatriculați pe locurile dedicate absolvenților de licee din mediul rural, cu specificarea liceului din care aceștia provin.

Locurile/granturile de studii finanțate de la bugetul de stat repartizate, care vor rămâne neocupate după sesiunea septembrie 2018, vor fi comunicate Ministerului Educației Naționale până la data de 15 septembrie 2018, în vederea redistribuirii acestora în sistem.

Ministrul Valentin Popa este adeptul transparenței instituționale, iar emiterea pentru prima dată a acestei fundamentări privind repartizarea cifrei de școlarizare constituie un reper în această direcție.

sursa edu.ro

(38 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook PedagoTeca.ro:


Articole inrudite