sâmbătă, 14 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

România, pe locul II la Campionatul European de Securitate Cibernetică

O echipă e IT-iști români s-a clasat pe locul II la Campionatul European de Securitate Cibernetică, organizat la Dusseldorf (Germania), în perioada 7 – 11 noiembrie 2016. Primul loc pe podium a fost ocupat de Spania, în timp ce Germania s-a clasat pe locul III în cadrul concursului.

European Cyber Security Championship este un concurs de securitate cibernetică destinat persoanelor cu abilități în domeniul IT, potrivit Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

La concurs au fost prezente zece state europene și au fost reprezentate de câte o echipă formată din 5 seniori (20 – 30 ani) și 5 juniori (14 – 19 ani). Echipa României a fost antrenată de specialiști în securitate de la Bitdefender.

Conform CERT-RO, printre obiectivele asumate ale concursului se numără creșterea gradului de conștientizare cu privire la nevoia de securitate cibernetică și de cunoaștere a amenințărilor din mediul virtual. De asemenea, prin acest concurs s-a urmărit identificarea și atragerea tinerilor cu aptitudini deosebite către sectorul IT și securitate cibernetică.

- Publicitate -

România în 2015 și 2016: echipa cu cea mai bună expunere a modului în care au rezolvat sarcinile de concurs

România a participat anul trecut pentru prima oară la Campionatul European de Securitate Cibernetică. În acest an echipa României clasată pe locul II s-a bucurat de aprecierea juriului, fiind desemnată pentru al doilea an la rând drept echipa cu cea mai bună expunere a modului în care au rezolvat sarcinile de concurs.

Echipei României care a mers la Duesseldorf a fost sprijinită de Serviciului Român de Informații, Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) și CERT-RO, și sposorizată de mai multe companii din domeniul IT&C, care au organizat procesul de selecție și pregătire a membrilor echipei.

Citește și: Premii pentru elevi din pensia unei profesoare

 

European Cyber Security Championship reprezintă o inițiativă a European Union Agency for Network and Information Security (ENISA)  și se derulează în conformitate cu Planul de Acțiune privind Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a UE.

 

- Publicitate -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE