marți, 10 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Sorin Cîmpeanu: avem o scădere dramatică a numărului de studenți

România  a înregistrat o scădere dramatică a numărului de studenți, a declarat sâmbătă Sorin Cîmpeanu, Președintele Consiliului Național al Rectorilor,  citat de Agerpres. Țara noastră este sub media europeană în privința absolvenților de învățământ superior, conform acestuia.

„În percepția publică sunt prea mulți studenți, ceea ce este o aberație. Toată lumea își dă cu părerea la politica educațională. Suntem mult sub media europeană. Avem ca țintă asumată de România în parteneriat cu UE atingerea unui procent de 27,6% de absolvenți de învățământ superior în anul 2020. Din grupa de vârstă 30 — 34 ani suntem la 23%. Avem o scădere dramatică a numărului de studenți, practic o înjumătățire în ultimii ani, dar noi ne facem că nu vedem că ținta pe care ne-am propus-o pentru 2020 este practic imposibil de atins. Nu poți să transformi dintr-o descreștere dramatică și continuă într-o creștere în 2020. Este imposibil acest lucru, este un nonsens”, a afirmat Cîmpeanu, la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Studenților din România.

Până în 2020 ar trebui ca 6% din PIB să meargă spre domeniul educației

Acesta a susținut că este necesară o creștere a finanțării pe Educație astfel încât în 2020 să se ajungă la 6% din PIB, adăugând că în România nu există o reglementare coerentă în domeniu.

Președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Iordan Predescu, a spus, la rândul său, că în România sunt extrem de puțini studenți.

- Publicitate -

Citește și: Elevii români au cucerit 7 medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie

 

„Pare anormal că mass-media spune că avem prea mulți studenți. Eu spun că avem extrem de puțini studenți și că efortul financiar făcut de întreaga societate pentru a învăța cât mai mulți tineri la nivel superior pentru a face față cerințelor pieței muncii este pur și simplu evident”, a arătat Predescu.

Studentul de azi, diferit de cel de altădată

El a afirmat că, în prezent, studentul este altul decât cel tradițional, de acum 20-30 de ani, și acest lucru generează un alt timp de învățământ, care trece de la cel centrat pe profesor la cel centrat pe student.

Uniunea Națională a Studenților din România, care aniversează 10 ani de la înființare, are peste 80 de organizații în 18 centre universitare.

Sursă foto: www.evz.ro

- Publicitate -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE