marți, 10 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori din toate unitățile de învățământ din România va avea loc în luna octombrie

Debutul noului an şcolar aduce schimbări majore în sistemul de educaţie.

Cea mai nouă dintre ele: se schimbă toţi directorii.

Citiți și Noutățile anului școlar 2016 – 2017

„În luna octombrie, vom organiza concursuri de directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu” spune Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei.

- Publicitate -

Un astfel de concurs nu a mai fost organizat din anul 2008.

În prezent, directorii de școli sunt numiți cu delegație de către inspectoratele școlare, iar ultimele mandate ocupate prin concurs au expirat în 2012.

Un mandat obţinut prin concurs are o o durată de patru ani, spre deosebire de directorii numiţi cu delegaţie, care se pot bucura de funcţie doar un an.

Dorinţa ministrului: fără politică în şcoli!

 

Schimbările de la vârful şcolilor se produc după debutul anului şcolar, într-un timp extrem de scurt, dar ministrul spune că este o soluţie potrivită şi un răspuns la sutele de sesizări pe care le-a primit în legătură cu activitatea managerilor de şcoli.
„Am primit în ultima vreme numeroase sesizări, mesaje publice, referitoare la ceea ce se întâmplă în şcoli sau în inspectoratele şcolare”.

- Publicitate -

Acesta a mai precizat că mesajul schimbărilor este unul clar: „după 10 ani de intruziune politică în şcoală”, este momentul pentru „reprofesionalizarea managementului şcolar”.

,,Nu partidele îi caută pe profesori, ci invers”

Intruziunea politică în şcoală este un subiect delicat.

 

Deşi Mircea Dumitru crede că un astfel de concurs, pentru ocuparea funcţiilor de director, ar putea pune capăt legăturii nedorite dintre partide şi şcoli, voci din interiorul sistemului îl contrazic.

„Cred că depolitizarea învățământului nu se va produce la dorința mea sau a dumneavoastră.

Nu partidele bat pe la ușile cancelariilor, ci invers, profesorii, unii dintre ei și destul de mulți, bat la ușile partidelor de la putere să se implice în campanii și să ceară funcții.

Se schimbă puterea, schimbă și ei partidul și o iau de la capăt cu noua putere.

Sunt primiți de regulă după mai multe încercări.”, spune prof.dr. Manuela Prajea, directorul Colegiului Naţional „Traian”, Drobeta Turnu Severin.

Candidaţii nu se tem

 

Pentru pregătirea examenului, candidaţii vor avea la dispoziţie doar 30 de zile.

Cum totul se desfăşoară cu o rapiditate uimitoare, metodologia de concurs nu a fost încă publicată.

Dincolo de aceste probleme, directorii se declară mulţumiţi şi siguri pe ce au de făcut.

„Sunt convinsă că orice candidat la funcţia de director este un om cu experienţă.

Din acest motiv, nu cred că avem o mare problemă sau prea puţin timp să ne pregătim pentru acest concurs.

Un lucru este cert, nu pot exista modificări esenţiale, un director trebuie să ştie şi bibliografia care se va recomanda şi legislaţia.

Nu ştim cum vor arăta întrebările, câte răspunsuri corecte are o întrebare şi aşa mai departe, dar se va regla”, spune Genoveva Ioana, director la Şcoala nr.22 din Craiova.

În Bucureşti, fostul director adjunct al Şcolii Centrale, Maria Lef, primeşte cu bucurie vestea: „Un concurs pentru funcţia de director este normal.

Cei care vor să gândească un plan pentru o unitate şcolară au nevoie de un mandat de 4 ani, nu de delegaţii de un an. Este o decizie pe care un om cu o experienţă o susţine”.

Ce transmite Ministerul Educaţiei

 

Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al ministerului, transmite că acest concurs asigură integritatea şi competenţa celor care vor conduce şcolile.

„Este o măsură clară de profesionalizare a managementului școlar, astfel încât la conducerea unităților de învățământ să ajungă persoane ale căror competențe sunt dovedite prin promovarea acestui concurs.

Detașarea, rețetă folosită în ultimii ani pentru asigurarea coducerilor școlilor, nu mai trebuie să fie regulă, cea care a permis intruziunea politicului în viață școlii.

Va fi un concurs serios, în care vom pune accentul pe competențe și integritate.

De aceea, credem că este momentul că profesorii dedicați care, din anumite motive, nu și-au dorit să se implice mai mult, să facă acum acest pas în față.”

Aceste schimbări, produse după debutul anului şcolar, nu pot afecta activitatea curentă a şcolilor, din punctul de vedere al oficialilor.

„Noi credem că un director de școală venit la conducere prin promovarea concursului va avea un plus de credibilitate și de forță, în sens pozitiv, de a schimba lucrurile în comunitate.

Avem încredere că directorii aceștia vor reuși, pas cu pas, să recredibilizeze școala astfel încât, chiar și în cele mai mici comunități, ea să reprezinte un centru de resurse și un real vector de schimbare al comunității.”, continuă Amarandei.

Cum va fi examenul

 

Ministerul Educaţiei a confirmat, pentru Evenimentul Zilei, structura examenului. Acesta va avea două etape: una naţională şi una locală, după cum urmează:

Examenul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct va avea o componentă naţională şi una locală.

Componenta naţională include proba scrisă, organizată la nivel naţional, în data de 12 octombrie, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei.

Proba va consta în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaboraţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în cadrul căreia se evaluează în proporţie de 50% aptitudini cognitive şi în proporţie de 50% competenţe manageriale ale candidaţilor.

Componenta locală presupune susţinerea a două probe la nivel judeţen în intervalul 13 octombrie – 11 noiembrie 2016:

Analiza Curriculum-ului Vitae realizată de comisia de concurs, în plenul ei, în prezenţa candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor stabilite de metodologie, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în Curriculum Vitae;

Interviu în faţa comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea, de către candidaţi, a ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute. Aceste două ultime probe vor fi organizate de comisiile de concurs organizate pentru fiecare unitate de învățământ, întregul proces va fi atent monitorizat de observatori desemnaţi de Ministerul Educaţiei. Din comisia de concurs fac parte un reprezentant al inspectoratului şcolar, 2 cadre didactice propuse de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar din care provine candidatul şi 2 reprezentanţi ai consiliilor locale.

Oferta managerială a candidatului trebuie să conţină o analiză a proiectului de dezvoltare instituţională al unităţii de învăţământ existent, însoţit de un plan operaţional pentru o durată de un an, iar în situaţia în care la nivelul unităţii de învăţământ nu s-a realizat proiectul de dezvoltare instituţională, o propunere de proiect de dezvoltare instituţională al unităţii de învăţământ, însoţit de un plan operaţional pentru o durată de un an.

Cine poate candida la funcția de director de școală

 

Pot candida la concursul pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

Au absolvit cu diplomă studii universitare de licență

2. Sunt membre ale corpului național de experți în management educațional

3. Sunt titulare în învățământul preuniversitar, au cel puțin gradul didactic II

4. Au o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani.

5. Dovedesc calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativul „Foarte bine” în ultimii 3 ani consecutivi și nu au fost sancționate disciplinar în ultimele 12 luni anterioare înscrierii la concurs

6. Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupă o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală

7. Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, nu au desfășurat activități de poliție politică

Concursurile pentru funcţiile de director încep pe 12 octombrie şi se încheie pe 11 noiembrie, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Metodologia completă se va publica în Monitorul Oficial, cel mai probabil în cursul zilei de vineri.

sursa: evz.ro

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE