Cercetătorii, antreprenorii și profesioniștii din sistemul universitar sunt invitați să se înscrie la „Copernicus Masters“

0
Copernicus_Masters_2016_winners_node_full_image_2

Antreprenorii, cercetătorii şi profesioniştii din sistemul universitar din România sunt invitați să se înscrie la ediția din acest an a competiţiei „Copernicus Masters“ până pe 30 iunie, anunță Agenţia Spaţială Română (ROSA).

Competiția este organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în colaborare cu  Comisia Europeană și oferă premii în valoare de peste 1,5 milioane de euro pentru idei, aplicaţii şi concepte de afaceri excepţionale care utilizează date din domeniul Observării Pământului. Potrivit ROSA, „Copernicus Masters” este cea mai mare competiţie în domeniul utilizării comerciale a datelor din domeniul Observării Pământului.

Prima ediţie a concursului a avut loc în anul 2011, la iniţiativa ESA. Ideea a fost încurajată de extinderea programului european „Copernicus” şi a sateliţilor săi „Sentinel”, care au dus la o dezvoltare accelerată de produse şi aplicaţii în domenii de business dintre cele mai variate.

Citește și: Un elev din Galați, pasionat de astronomie, a descoperit o nouă stea

Potrivit ROSA, pe lângă cei peste 1,5 milioane de euro oferite pentru provocări de nişă, ESA a lansat Provocarea Sentinel Small Satellite care oferă 1 million de euro pentru proiectarea şi dezvoltarea unui satelit, lansare gratuită şi 10.000 euro cash.

Sursă foto: www.esa.int

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here