Zahărul și „eliberările” de dopamină ne influențează profund creierul

2

Organismele funcționează cu zahăr, mai precis cu glucoză. Este un termen care provine din grecesul „glukos”, care înseamnă „dulce”. Glucoza este cea care alimentează celulele care formează corpul nostru, inclusiv pe cele ale creierului (neuronii).

Cum alimentele dulci constituie o excelentă sursă de energie, evoluția umană a făcut în așa fel, încât să le considerăm deosebit de bune. Alimentele cu gust dezagreabil, amar sau acru pot fi toxice, stricate sau necoapte, așa că ar putea duce la îmbolnăvire. Astfel, pentru a ne maximiza șansele de supraviețuire ca specie, avem un sistem cerebral care ne face să iubim alimentele dulci, care ne dau energie.

Atunci când mâncăm alimente dulci, se activează sistemul de recompensare al creierului – se numește sistemul dopaminergic mezolimbic.

Dopamina este o substanță chimică eliberată de neuroni care semnalează că un eveniment este pozitiv. Când sistemul de recompensare se declanșează, el întărește acele comportamente care apoi ar trebui să se repete. Astfel, consumul frecvent de bomboane, de pildă, presupune eliberări de dopamină care apoi incită la a repeta acest comportament. Aceste eliberări de dopamină provocate de consumul de zahăr favorizează o „învățare” rapidă a acestui tip comportament, ceea ce ne face să preferăm aceste alimente.

Astăzi, suntem înconjurați de alimente care conțin zaharuri, cu un aport caloric ridicat. Nu mai este necesar, așa cum era cazul strămoșilor noștri, să mergem să le căutăm, pentru că le găsim peste tot. Din păcate, însă, creierul nostru funcționează în continuare tot ca cel al strămoșilor, iar el iubește zahărul.

Poate zahărul reprograma creierul?

Dar oare ce se întâmplă în creier atunci când mâncăm prea mult zahăr?

Creierul remodelează continuu conexiunile sale printr-un proces numit neuroplasticitate. Această reconfigurare se poate produce și în sistemul de recompensare. Activarea repetată a căii de recompensare prin droguri sau printr-o mare cantitate de alimente dulci determină creierul să se adapteze unei stimulări frecvente, ceea ce duce la o formă de toleranță/obișnuire. În ceea ce privește alimentele dulci, asta înseamnă că trebuie să mâncăm mai multe pentru a obține același sentiment de satisfacție – o caracteristică tipică dependenței.

Dependența alimentară este un subiect controversat în rândul oamenilor de știință. Este adevărat că putem deveni fizic dependenți de anumite droguri, dar se pune întrebarea dacă la fel stau lucrurile și pentru hrană, în condițiile în care avem nevoie de ea pentru a supraviețui.

Creierul vrea zahăr, mai mult, tot mai mult

Independent de nevoia de a ne hrăni pentru a alimenta corpul, mulți dintre oameni au „pofte”,  mai ales când sunt stresați, înfometați sau pur și simplu sunt în fața unei frumoase vitrine cu prăjituri.

Citește și Depresia la copii: cum o identificăm și ce efecte poate produce

Pentru a rezista acestor dorințe, trebuie să ne înfrânăm tendința naturală de a ne satisface o plăcere.

rețea de neuroni inhibitori permite reglarea comportamentelor noastre. Acești neuroni sunt concentrați în cortexul prefrontal – o zonă a creierului implicată în luarea deciziilor, stăpânirea impulsurilor și capacitatea de a amâna recompensa.

Neuronii inhibitori constituie sistemul de frânare al creierului. Ei eliberează GABA,  acidul gamma-aminobutiric.

Cercetările asupra șoarecilor au arătat că neuronii inhibitori pot fi alterați prin consumul de alimente bogate în zaharuri. Șoarecii hrăniți cu zahăr au reușit din ce în ce mai greu să-și controleze comportamentul și să ia decizii.

Astfel, alimentația noastră ne poate influența capacitatea de a rezista la tentații, ceea ce explică de ce este atât de dificil să ne schimbăm regimul de viață.

În cadrul unui studiu recent, oamenilor li s-a cerut să-și evalueze dorința de a mânca ceva hipercaloric atunci când le este foame, în raport cu dorința pe care o au pentru același aliment după ce tocmai au luat masa. Persoanele care consumă frecvent alimente grase și dulci au spus că au o și mai mare dorință de a mânca „prostii”, chiar dacă nu le este foame. Prin urmare, consumul frecvent de alimente bogate în zaharuri ar putea amplifica poftele, creând astfel un cerc vicios care ne face să mâncăm mai mult, tot mai mult.

Zahărul și memoria

Hipocampul – o zonă importantă pentru memorie – este o altă regiune a creierului afectată de regimul bogat în zahăr.  Cercetătoarea Amy Reichelt a demonstrat că șoarecii care mănâncă alimente bogate în zahăr își amintesc mai greu dacă au văzut anumite obiecte în anumite locuri.

Transformările induse de zahăr în hipocamp au ca efect o reducere a formării neuronilor, esențiali pentru a coda amintirile, precum și de o creștere a substanțelor chimice ce pot produce o inflamație.

Ce-i de făcut? Cum putem proteja creierul de zahăr?

Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea consumului de zahăr adăugat la 5 la sută din aportul nostru caloric zilnic, ceea ce ar însemna cam 25 de grame (6 lingurițe).

Or, adulții (din Canada, cel puțin) mănâncă în medie cam 85 de grame (20 de lingurițe) de zahăr pe zi.

Ce e de făcut? Este important să ținem cont de capacitatea de neuroplasticitate a creierului, care îi permite să se „restarteze” într-o anumită măsură, după ce reducem consumul de zahăr. De asemenea, exercițiile fizice pot îmbunătăți acest proces. Alimentele bogate în grăsimi omega-3 (prezente în uleiul de pește, nuci și semințe) sunt și ele neuroprotectoare și pot stimula substanțele chimice din creier necesare formării de noi neuroni.

Chiar dacă nu e ușor să renunțăm la obiceiuri precum un desert după fiecare masă sau o cafea îndulcită, creierul ne va mulțumi în cele din urmă că am făcut gesturi pozitive. Primul pas este adesea cel mai dificil, dar schimbarea comportamentului alimentar devine în general din ce în ce mai ușor de suportat, pe măsură ce trece timpul.

Citește și Legătura dintre spălatul pe dinți și cancerul hepatic

2 comentarii

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here