SNSPA va desfășura tot online activitățile didactice și de cercetare din noul an

1
Foto: studentnews.info

Consiliul de Administrație al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, miercuri, în unanimitate, ca activitățile didactice și de cercetare din primul semestru al anului universitar 2021-2022 să se desfășoare tot online.

Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată în urma unui sondaj printre studenți. Pe de altă parte, facultățile vor putea decide organizarea unor activități extra-curriculare, care nu sunt obligatorii, în sistem față în față, în anumite condiții.

Mai precis, arată SNSPA, facultățile vor putea organiza activități în sistem clasă cu formațiuni mici de studii, de maxim 50 de persoane. Scopul este să “asigure, în special pentru studenții din anul I de studii, o mai bună cunoaștere a cerințelor academice și a parcursului educațional corespunzător anului academic 2021-2022”. Decizia CA va fi supusă aprobării Senatului SNSPA vineri, 17 septembrie.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, despre decizia de a rămâne online:

“(…) Cu ajutorul colegilor de la Departamentul de Sociologie, care au realizat o cercetare online, la care au participat 3.576 de studenți și studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licență și masterat, am aflat că cei mai mulți dintre studenții SNSPA și-ar dori ca activitățile de curs și seminar să se desfășoare în regim online, ca anul trecut.

Vezi și Bogdan Goga, fizioterapeut: În cazul elevilor care merg la școală, problema este postura prelungită, nu greutatea ghiozdanului

Știm astăzi că 49% dintre studenții SNSPA sunt vaccinați, ceea ce înseamnă foarte mult, raportat la situația pe țară, pe grupa lor de vârstă. De asemenea, știm că 78% dintre studenții noștri consideră foarte bună și bună experiența de învățare online din anul universitar anterior. Nu în ultimul rând, avem 53% dintre studenți care doresc continuarea procesului de educație în regim online, iar alți 18% doresc online, dar și cu activități desfășurate în sălile de clasă (mixt/hibrid).

Revenirea la cursuri, în sediul universității, trebuie să se realizeze în condiții de siguranță, pentru a proteja sănătatea tuturor.”

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: edupedu.ro

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here