Pentru pasionații de astronomie: primul planetariu mobil din România revine la Râmnicu Vâlcea

0
planetariu-mobil

Primul planetariu mobil din România revine la Râmnicu Vâlcea, între 27 și 31 martie 2017. Vizitatorii vor putea afla lucruri noi despre univers, constelații, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity, în cadrul unei serii de proiecții însoțite de prezentări interactive, care vor avea loc într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de cinci metri.

Spectacolele vor avea loc la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, din 27 și până în 31 martie, între orele 9:00 și 18:00.

„Noi ne-am dat seama că astronomia e tratată foarte sumar în școli sau, cel puțin, că prezentările care se fac nu sunt ambalate într-un mod interactiv și atractiv pentru copii. E important ca ei să poată pune întrebări, să-și exprime bucuria liberi și să își dea seama de frumusețea universului, mai ales în contextul în care astronomia e o știință în plină expansiune, căreia i se acordă o atenție din ce în ce mai mare și de către publicul larg. Cine știe? Următorul Gagarin s-ar putea naște la Râmnicu Vâlcea”,  a declarat Adrian Filpișan, inițiatorul și coordonatorul principal al Planetariului Mobil Educațional.

Planetariul Mobil Educațional vine să suplinească lipsa unor astfel de spectacole în multe orașe ale țării.

Citește și: Un elev din Galați, pasionat de astronomie, a descoperit o nouă stea

 

„În România există planetarii în foarte puține orașe și, de cele mai multe ori, prezentările care se fac acolo sunt statice, iar vizitatorii asistă pasiv la un discurs înregistrat în prealabil. La Râmnicu Vâlcea, totul se va petrece în prezența unui povestitor unplugged, care va aduce bolta cerească mai aproape de vizitatori, prin povești și informații interesante. El va răspunde oricăror curiozități ale copiilor și va interacționa permanent cu aceștia. Spectacolele noastre se desfășoară întotdeauna în această formulă, iar răspunsul publicului este mereu unul pozitiv. Credem că planetariul nostru mobil e cu atât mai binevenit pentru copiii din Râmnicu Vâlcea, cu cât în oraș nu există o astfel de locație’, a completat Adrian Filpișan.

De asemenea, cei prezenți la eveniment se vor lăsa purtați de telescopul Hubble în tainele universului, iar la sfârșit vor putea cunoaște un astronaut de pe Stația Spațială Internațională.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați pagina de Facebook a evenimentului.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here