Peste 650 de elevi de liceu din mai multe orașe ale țării sunt antrenați de specialiști Microsoft România în cadrul programului Opening Opportunities lansat de Microsoft și Asociația Techsoup. În cadrul trainingului, liceeni lucrează în echipe pentru construirea unor aplicații mobile și alte proiecte tehnice pe care le vor lansa la sfârșitul lunii ianuarie.
Programul antrenează elevi de liceu pasionați de IT, ajutându-i să își completeze activitatea din școală cu experiența practică a realizării unui proiect tehnic – website, aplicație sau proiect hardware – împreună cu un specialist în domeniul IT.
În total, peste 150 de angajați Microsoft România s-au implicat ca voluntari în proiect:
„Opening Opportunities este unul dintre cele mai bine puse la punct programe de voluntariat corporate din țară. Posibilitatea de a mentora (sic!) elevi de liceu mi-a adus multă satisfacție și m-a ajutat să mă dezvolt personal. Faptul că le-am oferit o perspectivă a ceea ce înseamnă să lucrezi în domeniul IT i-a inspirat pe aceşti elevi să creeze schimbări în tot ceea ce fac”, declară Florin Grama, directorul general Microsoft CSS România, el însuși mentor pentru o echipă de 14 elevi din București.
Elevii, de obicei în clasele a 9-a – a 11-a, de la profile reale și nu numai, au ocazia să descopere în practică etapele dezvoltării unui produs tehnic, dar și să-și exerseze roluri ca manager de proiect, manager de produs, programator, designer, marketing și PR – coordonați de specialiștii companiei.
Programul a fost lansat în 2013, iar în anul şcolar 2016 – 2017 a ajuns la aproape 2000 de elevi din 10 localități. Din participanții la aceste evenimente, 650 de elevi lucrează timp de 4 luni alături de mentorii Microsoft la dezvoltarea proiectului lor, pe care va trebui să îl prezinte public până la finalul lunii ianuarie 2017.
Citește și: Ministrul educației despre ordinul privind directorii de școli
„Educația IT poate democratiza accesul la oportunități pentru elevii din zone dezavantajate ale României. Are impact pentru că domeniul IT este unul puternic meritocratic în sensul clasic al cuvântului – ești bun, ești recompensat. Ce vrem noi și Microsoft să facem să se întâmple este ca acești copiii buni, dar care învață în zone care poate le oferă mai puține oportunități – în Bârlad sau Vaslui, Onești, Piatra Neamț sau Râmnicu Vâlcea, să ajungă să beneficieze de suport care să îi ajute să depășească acest dezavantaj economic obiectiv. De la an la an, reușim să ajungem la tot mai mulți elevi și să le oferim o experiență din ce în ce mai formativă”, a punctat Elena Coman, director de programe al Asociației Techsoup.
Proiectul „Opening Opportunities” este partea a programului internațional Microsoft YouthSpark.
Sursă foto: www.facebook.com/OpeningOpportunities