Orban: nu sunt bani pentru mărirea alocaţiilor copiilor

1
ministrul --alocații-sporurile venituri

Premierul a precizat că nu sunt bani la buget pentru mărirea alocaţiilor copiilor.

Deşi Parlamentul a votat pentru dublarea alocaţiilor, Ludovic Orban insistă că nu sunt bani pentru asta.

„Vom căuta o soluţie. Nu ne putem permite dublarea alocaţiilor, e a doua dublare care e făcută după cea cea care a existat în martie, în dezbaterea legii bugetului din 2019. Sigur că vom da o garanţie privind dublarea alocaţiilor, dar va trebui să gândim un timing, un calendar de creştere a alocaţiilor”, a spus premierul.

Liberalul a reiterat că nu s-a făcut vreun calcul privind această dublare. El a spus că impactul ar fi prea mare şi Guvernul trebuie să se descurce cu fondurile pe care le mai are din exerciţiul financiar 2014-2020. Dar chiar dacă statul va primi bani de la nivel european, tot ar exista alte priorităţi.

Banii pe care-i vom primi şi anul viitor, nu sunt bani cu care să faci ce vrei. În general, sunt bani pentru dezvoltare, pentru infrastructură, pentru cercetare, pentru Europa inteligentă, smart city”, a argumentat Orban.

 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here