marți, 12 noiembrie 2024

CELE MAI CITITE

Limba română, parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge

Limba română va fi, începând cu acest an universitar, parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge din Marea Britanie, a informat Ministerul Educaţiei.

Institutul Limbii Române anunţă organizarea concursului pentru ocuparea a patru posturi de lector de limba română la următoarele instituţii de învăţământ superior:

* Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
* Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;
* Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Republica Bulgaria;
* Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.

Vezi și Evaluările online vor înlocui examenele la Universitățile Oxford și Cambridge

„Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani. Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultaţii, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări ştiinţifice, îndrumarea şi coordonarea studenţilor etc.), precum şi prin organizarea şi participarea la alte activităţi profesionale şi culturale în comunitatea academică”, afirmă aceeaşi sursă.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE