Ligia Deca că vor exista trei scenarii de grilă pentru salarizarea din sistemul de învăţământ, dar că toate acestea vor porni de la principiul că salariul debutantului sau al asistentului universitar trebuie să fie egal cu salariul mediu brut pe economie.
Ministrul Educației a precizat că miercuri a avut loc, la Ministerul Muncii, o întâlnire cu liderii federaţiilor sindicale.
„S-a discutat calendarul de lucru, formatul. Urmează ca fiecare sindicat să îşi desemneze o echipă tehnică, care, alături de reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerului Educaţiei, să lucreze concret. S-a agreat că se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educaţiei, împreună cu federaţiile sindicale, la sfârşitul anului trecut, începutul acestui an. Am agreat că în circa 10 zile aceste echipe tehnice vor veni cu variantele şi domnul ministru Budăi a anunţat ieri: aceste variante vor fi transmise pentru evaluarea impactului, ca apoi ele să intre în discuţia politică cu liderii coaliţiei şi cu celelalte ministere, care trebuie să spună în ce măsură variantele sunt sustenabile din punct de vedere financiar”, a afirmat ea, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.
Deca a subliniat că „absolut toate variantele de lucru” pleacă de la principiul conform căruia salariul debutantului este egal cu salariul mediu brut pe economie. Întrebată care va fi cel mai mare salariu, Deca a replicat că acest aspect nu a fost stabilit, dar că s-a discutat inclusiv despre o echivalenţă cu anumite poziţii din grila de la Sănătate.
„Au existat discuţii pe această temă. A rămas ca în analiza celor trei scenarii să fie stabilit acest salariu. S-a discutat, în linii mari, despre o echivalenţă cu anumite poziţii din grila de la Sănătate. (…) Cam aceasta a fost discuţia, ca un profesor cu peste 25 de ani vechime, gradul 1, să aibă o echivalenţă cu o funcţie din contextul grilei de la Sănătate, cu un anumit tip de medic. Vă rog să-mi permiteţi să nu intru în detalii, pentru că a rămas o chestiune care va fi analizată de către grupurile tehnice şi va face parte dintre cele trei variante”, a spus ea.
Vezi și UPDATE: Deca: toate salariile din învăţământ vor creşte
Ligia Deca a adăugat că sindicatele şi autorităţile susţin o salarizare cât mai motivantă pentru cadrele didactice, dar că trebuie stabilit modul în care acest sistem să fie unul sustenabil din punct de vedere financiar.
„Mă bucur că am ajuns în această etapă. Ca principiu, aşa cum Ordonanţa de Urgenţă 57 statuează, se pleacă de la salariul debutantului sau asistentului universitar, egal cu salariul mediu brut pe economie şi nu vor fi afectate alte creşteri procentuale ale salariilor care sunt deja prevăzute în lege. Şi aici mă refer, de exemplu, la gradaţia de merit sau la sporul de dirigenţie. (…) Până acum am agreat mai degrabă principii generale şi calendar. Sigur că da, ei susţin o salarizare cât mai motivantă pentru cadrele didactice, aşa cum facem şi noi. Ceea ce trebuie să stabilim este modul în care acest nou sistem de salarizare din învăţământ reuşeşte să fie şi sustenabil din punct de vedere financiar”, a precizat Deca.
[…] Ligia Deca că vor exista trei scenarii de grilă pentru salarizarea din sistemul de învăţământ, dar că toate acestea vor porni de la principiul că salariul debutantului sau al asistentului universitar trebuie să fie egal cu salariul mediu brut pe economie. Ministrul Educației a precizat… Cititi mai multe aici: Ligia Deca: trei scenarii de grilă pentru salarizarea din sistemul de învăţământ […]
[…] Vezi și Ligia Deca: trei scenarii de grilă pentru salarizarea din sistemul de învăţământ […]