„Dacă vrei să distrugi o țară, atunci omoară învățământul”. Aceasta este sintagma ce circula de mai bine de jumătate de secol și nu numai în țara noastră.
Învățământul românesc nu este „mort” dar este bolnav, deși a reușit să dea lumii adevărate valori în mai toate domeniile de activitate. Învățământul românesc necesită soluții viabile de repunere în cursul firesc și profitabil, atât pentru individ, cât și pentru societate.
Soluțiile pentru „vindecarea” învățământului românesc trebuie să vină din interior și din cadrul fiecărui nivel în parte. Să pornească de la educatorii, învățătorii și profesorii care au contact direct cu sistemul și care pot și doresc să-și aducă contribuția la (re)punerea pe o bază solidă a acestuia.
Societatea românească s-a schimbat foarte mult după revoluție, dar a rămas în continuare cu sechelele perioadei comuniste care încuraja anumite practici ce acum au devenit total nefuncționale, potrivnice chiar, sistemului (de ex. promovarea cu orice chip, mai ales la nivelul învățământului primar, a „umflării” notelor la nivel primar și gimnazial, înlesnirea și tolerarea „copiatului” sau furnizarea subiectelor în avans) și care, deși sunt fraude, nu se pedepsesc corespunzător.
Citește și: Eminescu: despre educație, lipsa de autoritate și golul moral
Trebuie avut în vedere și faptul, neglijat de către autorități, că factorul cel mai important din sistem îl reprezintă cel uman, profesorul, care, dacă e bine pregătit, dăruit profesiei și motivat financiar, poate face minuni chiar dacă programa are minusuri, iar manualele sunt deficitare. Autoritățile trebuie să coboare din ministere și inspectorate și să ia pulsul la nivelul unităților de învățământ, să se consulte permanent cu profesorii, să le solicite părerea cu privire la actele normative pe care le inițiază sau să încurajeze ca profesorii înșiși să poată iniția astfel de acte, conform analizei documentate la fața locului și într-un mod nemijlocit.
Pentru ameliorarea sistemului de învățământ în România, eu aș propune desființarea sistemului de predare la învățământul primar asigurat de un singur învățător/clasă/nivel. Aș transforma actualii învățători, care oricum se pricep la toate disciplinele de învățământ, în profesori specializați într-o anumită disciplină conform atât dorinței lor, cât și nevoilor școlii. Pentru ca măsura să nu fie oarecum „despotică” prin obligarea acestora să-și aleagă sau să li se impună alegerea unei materii de predare, aș da posibilitatea alternării specialității la fiecare 4 ani, conform opțiunii persoanei în cauză. Totuși, anumite discipline care implică vocația – educație plastică, educație muzicală, educație fizică sau limbi străine – le-aș lăsa în seama profesorilor cu specialitatea respectivă.
La gimnaziu aș introduce încă din clasa a 5-a o specializare pe anumite interese și aptitudini ale elevilor, în sensul că pe fiecare nivel aș introduce clase speciale de matematică, limba română, limbi străine, științe exacte (biologie,fizică, chimie), arte plastice, muzică, educație fizică, istorie, geografie, științe sociale (educație civică), tehnologie etc. Această împărțire nu ar presupune schimbări radicale în organizarea unităților de învățământ, deoarece s-ar păstra o programă de bază la care s-ar adăuga 1-2 ore în plus pentru materia de specialitate. Consider că astfel fiecare elev și-ar alege domeniul ce-l interesează cel mai mult, având șansa de a fi mai bine pregătit , atât la disciplina aleasă, cât și în ansamblu. De asemenea, nu aș interzice transferarea elevilor de la o clasă la alta, și deci, de la o specializare la alta, dat fiind că corpul comun ar fi același pentru toate tipurile de clase, dar nici nu aș exclude o testare prealabilă la disciplina de specialitate pentru care optează elevul.
O astfel de organizare cred ca ar da o perspectivă mai corectă asupra direcțiilor de dezvoltare a învățământului pe o perioadă mai lungă și ar ajuta în activitatea de calificare și perfecționare a cadrelor ce ar urma să pregătească populația școlară.
Autor: Suavina Haz, profesor